Fetiţă de 12 ani, muşcată de un piton la Satu Mare

O fetiţă de 12 ani a fost dusă la spital după ce a fost muşcată de şarpe, la un spectacol de circ la Satu Mare, scrie presa locală.

Venită din Ungaria să-şi petreacă vacanţa de vară la buncii din Satu Mare, o fetiță a fost muşcată de un piton, la Circul Bellucci, în timpul unui spectacol, potrivit Vocea Transilvaniei. Copilul se afla în primul rând şi ar fi vrut să mângăie şarpele.

Martorii susţin că reprezentanţii circului ar fi tratat incidentul cu superficialitate şi ar fi reacţionat abia după ce mai multe persoane din public au început să vocifereze.

Fetiţa a fost dusă de bunici şi patronul circului la Spitalul Judeţean din Satu Mare şi se află în afara oricărui pericol.

Constantin Dremian, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a pecizat că fetiţa a fost muşcată uşor de antebraţul stâng.

Bunicii fetiţei au sesizat poliţia, însă reprezentanţii circului se apară spunând că ar fi fost vina ei deoarece s-ar fi apropiat prea mult de piton.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel