Fetiță de 5 ani, la un pas de a fi abuzată, chiar în locuința părinților

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un bărbat de 74 de ani din Brăila a fost arestat după ce a încercat să abuzeze o fetiță de 5 ani a unor cunoștințe, chiar în locuința lor. Bătrânul a fost surprins de tatăl fetiței și reclamat imediat la Poliție.

Bărbatul de 74 de ani dintr-o comună brăileană se afla în vizită la părinții copilului și, profitând de neatenția gazdelor, a încercat să o violeze pe fata de cinci ani. Bărbatul a fost prins de tatăl copilului, iar polițiștii au decis să-l rețină pentru 24 de ore. Ulterior, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 31 de ani, din comuna Ulmu, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 5 ani, ar fi fost violată. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.30, tatăl minorei l-ar fi surprins pe un localnic, în vârstă de 74 de ani, care se afla în vizită la aceștia, în timp ce încerca să întrețină raporturi sexuale cu fata, în locuință. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Ieri, instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile", au anunțat reprezentanții IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tentativă de viol și continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel