O fetiţă de origine română care are o malformaţie cerebrală trăieşte de peste doi ani în spitalul din Livorno, fiind abandonată la naştere de părinţii de etnie romă.
Fetiţa are doi ani şi jumătate şi trăieşte de la naştere în spitalul din Livorno, fiind îngrijită de asistenţii medicali şi de doctori, informează pagina online a agenţiei ANSA citată de Mediafax.
Părinţii fetiţei, români de etnie romă care trăiesc într-o tabără de nomazi, au venit de două ori să o vadă după naştere dar, aflând că are o malformaţie cerebrală, nu s-au mai întors niciodată.
Justiţia italiană a decis marţi anularea oricărui drept tutorial parental, permiţând astfel iniţierea procedurii de adopţie.
Presa italiană a acordat spaţii ample acestui caz, în speranţa că cineva ar dori să o adopte pe micuţa româncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu