O fetiță de șase luni din Botoșani a murit după ce ar fi fost legănată brutal.
Părinții fetiței au apelat numărul unic de urgență 112 și au anunțat că micuța nu se simte bine. Din păcate, medicii n-au mai putut face nimic pentru bebeluș, scrie BZI.
Potrivit autopsiei, fetița avea leziuni interne, iar medicii spun că ar fi vorba despre sindromul „copilului zgâlţâit”.
„Medicul legist a precizat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii sudurale bilaterale cauzată cel mai probabil de zgâlţâirea copilului. Este vorba de aşa zisul sindrom al copilului zgâlţâit, care are mortalitate între 25% şi 30 %. Un copil scuturat de părinţi poate să rămână cu sechele grave sau chiar să moară”, au transmis autorităţile.
În prezent, procurorii fac cercetări pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Medicul Tudor Ciuhodaru a declarat la Antena 3 că „vorbim de leziuni cerebrale produse prin accelerare şi decelerare bruscă ritmică în care mişcarea de flexie şi extensie este combinată cu cea de rotaţie forţate şi evident că aceste traumatisme pot produce leziuni la nivelul cerebral cu consecinţe nefaste.
Din păcate, lipsa de educaţie face ca aceste cazuri să fie suficient de frecvente. Multe dintre ele trec subdiagnosticate, iar leziunile se văd pe termen lung în dezvoltarea defectuoasă din punct de vedere fizic şi psihic a copiilor.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News