Fetiță moartă la Constanța. Anchetă pentru ucidere din culpă

O fetiţă de trei luni a fost marţi găsită moartă de mama sa, în locuinţa lor din satul Moviliţa, poliţiştii demarând o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

  Din primele cercetări efectuate a reieşit că micuţa nu prezenta pe corp urme vizibile de violenţă. 'Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 3 luni, a decedat. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că trupul neînsufleţit nu prezintă urme vizibile de violenţă.

Din primele cercetări a reieşit faptul că în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, femeia ar fi hrănit copilul, iar la 7.30 a observat ca acesta nu mai respira', a transmis IPJ Constanţa. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, la faţa locului a fost trimis un echipaj de tip C2 din substaţia Eforie Sud, sugarul fiind găsit decedat.

'La locul solicitării a fost găsit un copil de sex feminin, de ~ 3 luni decedat, cu lividităţi cadaverice prezente, a fost declarat decesul. (...) Istoricul medical: naştere la termen, al 3-lea copil, greutatea la naştere 3.340 g, diagnosticată cu talus valgus bilateral, alimentaţia - lapte praf. La evaluarea din luna octombrie a avut greutatea 5.000 g, ulterior mama afirma că a început să scadă în greutate, în prezent având ~ 3.500 g. Cazul a fost predat echipajului de poliţie zonal', reiese din raportul întocmit de echipajul SAJ deplasat la respectivul caz, conform AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel