Fidel Castro, fostul lider cubanez, a murit. Anunțul lui Raul Castro

Fostul lider cubanez, Fidel Castro, a murit la vârsta de 90 de ani. Anunțul a fost făcut de fratele său, actualul preşedinte, Raul Castro, într-o alocuţiune la televiziunea publică din Cuba , transmite agenția EFE. 

Liderul istoric al Revoluţiei cubaneze a decedat în noaptea de vineri, 25 noiembrie, la ora 22,29, a anunţat fratele său, vizibil emoţionat, adaugă EFE.

Preşedintele cubanez Raul Castro a precizat că liderul istoric al Revoluţiei cubaneze a decedat în noaptea de vineri, 25 noiembrie, la ora 22,29, iar în următoarele ore vor fi făcute publice informaţiile privind înmormântarea lui Fidel Castro.

Fostul lider cubanez a fost văzut pentru ultima oară pe 15 noiembrie, când l-a primit la reşedinţa sa pe preşedintele Vietnamului, Tran Dai Quang.

Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz, s-a născut pe 13 august 1926, la Biran, în privincia cubaneză Oriente. Mama sa avea a avut origini modeste, iar tatăl său era un fermier spaniol bogat.

Și-a petrecut primii ani în familia sa, fiind educat în școli iezuite, inclusiv în Colegio Belén din Havana. Din 1945 a studiat dreptul la Universitatea din Havana, absolvind în 1950.

După ce Batista Fulgencio a devenit șeful Cubei, punând bazele unei dictatori corupte, Fidel Castro a început lupta împoriva sa. În 1953, a încercat să ocupe fortăreaţa La Moncada din Santiago de Cuba. Planul său a dat greș, a fost închis și condamnat la 15 ani de închisoare.

După ispășira pedepsei, Fidel Castro a fondat „Mişcarea de la 26 iulie" şi a plecat în exil în Mexic, de unde a revenit în 1956. A deţinut funcţia de premier al Cubei în perioada 1959-1976 şi de preşedinte, între 1976 şi 2008.

Pe 19 februarie 2008, Fidel Castro a declarat oficial că renunță la putere, predând atribuțiile de președinte fratelui său mai mic, Raul.

Fidel Castro: În curând, voi fi ca toţi ceilalţi

"Nu m-am născut politician. Dar, încă din tinereţe, am observat lucruri care mi-au rămas în minte, care m-au ajutat să înţeleg realităţile din jurul meu", scria Fidel Castro la un moment dat, notează BBC.

În luna aprilie, într-o rară apariţie publică, Fidel Castro declara: "În curând voi împlini 90 de ani. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte această idee. Nu am făcut niciun efort pentru asta, este ironia sorţii. În curând, voi fi ca toţi ceilalţi".

Radu Tudor, după moartea lui Fidel Castro

Jurnalistul Radu Tudor, și-a exprimat sâmbătă, prin telefon la Antena 3, speranța ca, după moartea lui  Fidel Castro, Cuba să devină și ea o o țară liberă.   

"Fidel Castro este una dintre ultimele figuri emblematice al Războiul Rece, probabil cel mai important lider comunist și marxist al Americii Latine, persoana care a reușit să țină SUA în șah cu ajutorul Uniunii Sovietice, care a reușit din păcate să mențină Cuba într-o subdezvoltare și într-o sărăcie cruntă. (...) Pentru mine și probabil pentru cei din generația mea, Fidel Castro înseamnă prietenul lui Nicolae Ceaușescu, prietenul lui Nikita Hruşciov, a lui Leonid Brejnev, înseamnă aplicarea unei doctrine care încalcă zi de zi drepturile omului, care practică poliția politică, care bagă oameni la închisoare și care gestionează o economie centralizată în care oamenii nu au zi de zi acces la produsele de bază. (...) Există oamenii în lumea asta care îl privesc pe Fidel Castro ca pe un lider revoluționar, ca pe un marxist, ca pe un partener al faimosului Che Guevara. În America Latină încă mai există curente, țări, partide care guvernează în baza unei doctrine pe care a servit-o timp de atâția ani Fidel Castro. Acolo, în zona respectivă, în America de Sud, încă mai există o influență marxistă și comunistă în diferite țări, încă Fidel Castro poate fi privit pentru unii ca un erou, pentru alții ca pe un mare trădător care a menținut Cuba în sărăcie și mizerie. Lucrurile acolo, în zona respectivă, rămân destul de controversate. (...) Singurul lucru pe care îl putem comenta ca ți evolutie la dispariția lui Fidel Castro este să sperăm că această țară splendidă va deveni și ea liberă, va deveni și ea democratică și va deveni o țară competitivă pentru întreaga Americă de Sud și că cei mai mulți cubanezi care s-au refugiat în SUA vor reveni acasă și vor pune umărul la reconstrucția acestei țări. Cuba încheie o perioada neagră a istoriei sale", a comentat Radu Tudor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel