„Fiecare copil la grădiniță", primul pas de la statutul de asistat social la cel de membru activ al societății

Progamul „Fiecare copil în grădiniță" reprezintă un exemplu de bună practică în colaborarea dintre societatea civilă și autoritățile locale și centrale pentru rezolvarea unei probleme sociale grave, respectiv abandonul școlar, precizează senatorul PSD, Gabriela Firea. Finanțat prin granturi în valoare de 244 mii de euro, în cadrul Fondului ONG România, programul se desfășoară în prezent în 11 județe, unde aproape 2.400 de copii săraci sunt ajutați să meargă la grădiniță.

Concret, părinților acestor copii, selectați pe baza veniturilor familiei, condițiilor de trai și nivelului scăzut de educație, li se oferă tichete valorice în valoare de 50 lei/lună, pentru a-și aduce copiii la grădiniță. Prin oferirea de stimulente condiționale, programul le creează părinților săraci obiceiul de a-și aduce copiii la grădiniță în fiecare zi, indiferent de vreme, de dispoziția copiilor, de distanță sau de alte îndatoriri pe care părinții le-ar putea considera mai importante în acel moment.

Prezența copiilor la grădiniță este strict monitorizată, fiind considerată o condiție fundamentală a succesului programului. Astfel, profesorii fac zilnic prezența pe care o transmit online prin intermediul unei aplicații, iar mediatorii școlari vizitează regulat copiii acasă pentru a se asigura că beneficiază de suportul familiei și că părinții au un rol activ în educarea lor.

Pe lângă prezența zilnică a copiilor, a doua condiție pentru acordarea de tichete sociale la finalul lunii este ca părinții să participe la două activități: „Ziua Părinților" - o activitate lunară cu copiii și părinții - și „Părintele de serviciu" - cinci zile pe an când părinților li se cere să petreacă o zi în grădiniță, ajutând profesorul.

Citește și: Rovana Plumb: Programul Fiecare Copil în Grădiniță va fi extins la nivel național

Părinții copiilor din FCG au la rândul lor un nivel de educație scăzut și propriile experiențe negative legate de școală. Un element valoros al programului este faptul că le oferă profesorilor și părinților ocazia de a se cunoaște ca persoane, nu doar ca stereotipuri. Părinții încep să se simtă mai confortabil în mediul școlar, iar în timp, mentalitatea părinților privind vârsta potrivită pentru a începe educația copiilor lor se schimbă. Spre deosebire de alte programe similare, nu neapărat legate de copii, cel inițiat de Ovidiu Ro se remarcă în ce privește eficiența, grație conceptului, care nu se limitează la obținerea sumelor necesare unei anumite activități, ci monitorizează cu atenție modul în care sunt cheltuiți banii, condiționând plățile de respectarea cu strictețe a cerințelor programului.

Recent, a fost semnat un acord de parteneriat între Asociația Ovidiu Ro, inițiatorul proiectului, Ministerul Muncii, Familiei și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației și Cercetării, care va permite extinderea acestui program la nivel național, prin implicarea activă a instituțiilor publice din subordinea celor două ministere. De asemenea, parteneriatul creează premisele asumării unui set de acțiuni comune, care să contribuie la dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul educației preșcolare pentru copiii dezavantajați. Beneficiarii unor astfel de programe sunt ajutați, prin accesul direct la educație, să-și schimbe statutul din asistați social în membri activi ai societății, ceea ce reprezintă singura soluție sustenabilă și durabilă de eradicare a sărăciei.

Guvernul Ponta dovedește, o dată în plus, deschidere față de societatea civilă, preluând bunele practici ale ONG-urilor cu rezultate notabile în procesul elaborării politicilor publice care vizează grupurile vulnerabile din societate, subliniază senatorul PSD, Gabriela Firea într-o declarație politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel