Oamenii de știință spun că în lumea aceasta ar exista cel puțin o persoană care ți-ar putea seamăna din punct de vedere fizic, dar și din punct de vedere genetic. Cum este posibil acest lucru?
Cercetarea specialiștilor a pornit de la proiectul de fotografie, intitulat „I’m not a look-alike!‟. Fotograful François Brunelle a făcut, pe parcursul a mai multor ani, fotografii oamenilor care se aseamănă mult din punct de vedere fizic, deși aceștia nu au interacționat niciodată unul cu celălalt și trăiesc în colțuri diferite ale lumii.
Oamenii de știință au analizat 32 de perechi „gemene” cu ajutorul unui program performant de recunoaștere facială. În analiza ADN, cercetătorii au descoperit că 16 dintre cele 32 de perechi se aseamănă din punct de vedere genetic, deși oamenii nu s-au cunoscut vreodată, trăiesc în medii diferite și au stiluri de viață diferite: „Acești oameni seamănă pentru că împărășesc părți importante ale genomului sau ale secvenței ADN. Există atât de mulți oameni în lume, încât sistemul pare că se repetă‟, a declarat dr. Manel Esteller, cercetător al Institutului de Cercetare „Josep Carreras‟, din Spania, potrivit BBC. Descoperirea cercetătorilor i-ar putea ajuta pe medici să prezică, să diagnostigheze și să trateze o posibilă boală: „Se pare că există ceva destul de puternic în ceea ce privește genetica, ce face ca doi oameni care se aseamănă să aibă și profiluri similare la nivelul genomului”, remarcă Olivier Elemento, director al Institutului Englander. „Studiul ridică o mulțime de considerații etice importante”, a mai spus cercetătoarea Daphne Martschenko.
Lucrarea care explică această descoperire a apărut în jurnalul Cell Reports. ”Studiul nostru oferă o perspectivă rară asupra asemănării umane, arătând că oamenii cu fețe extrem de asemănătoare au genotipuri comune, în timp ce sunt diferiți la nivelul epigenomului și al microbiomului”, a explicat Manel Esteller, autor principal al studiului, de la Institutul de Cercetare a Leucemiei Josep Carreras din Barcelona, Spania. Conform rezultatelor studiului, printre perechile de persoane la care s-a descoperit ADN-ul asemnănător, mulți aveau, de asemenea, și greutatea similară, stilul de viață, dar și unele trăsături comportamentale asemănătoare, cum ar fi fumatul și nivelurile de educație. Potrivit sursei citate, asta ar însemna că asemănările genetice sunt legate de aspectul fizic și pot, de asemenea, influența unele obiceiuri și comportamentul.
Se zice că că oamenii care sunt făcuți unul pentru altul ajung să semene și fizic, după un timp de conviețuire. Se pare că există 3 motive principale (generalizăm, da) pentru care oamenii ajung, încet-încet, să se metamorfozeze în partenerul de viață. Potrivit Unica, oamenii cu un anumit nivel intelectual încearcă să se căsătorească cu o persoană la fel de educată etc. Interesant este faptul că, la un anumit nivel, similaritatea este cumva determinată de… genetică – da, asta include și trăsăturile faciale. Un studiu realizat în 2014 arată clar că majoritatea oamenilor își aleg ca pereche “pe viață” pe viață pe cineva cu ADN similar. Omul are tendința, mai mult sau mai puțin ascunsă, de a-și duce genele mai departe, astfel că cineva care ne seamănă foarte mult ne crește șansele împlinirii acestei dorințe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu