Senatorul Mihai Fifor transmite un mesaj critic la adresa modului în care guvernarea PNL gestionează situaţia din ţară.
"România e în plină suferință și mă doare constant când întâlnesc oameni triști pe stradă, cetățeni care resimt efectele nefaste ale guvernării PNL.
Am reluat astăzi, alături de colegii mei, la Chișineu Criș, subiectul siguranței locurilor de muncă, temă pe care PSD o va pune în practică prin investiții publice în economie și prin sprijinirea firmelor care PRODUC ÎN ROMÂNIA. Tocmai de aceea, ajunși la guvernare, intențonăm să acordăm sprijin financiar pentru orice firmă ce înființează și menține 1-2 ani locuri de muncă.
Nu ne putem juca cu șomajul, cu stagnarea salariilor și a pensiilor iar creșterea veniturilor la bugetul de stat o vom face în primul rând prin stoparea risipei banului public, astfel încât creșterea economică să se regăsească și în buzunarele celor care au muncit cinstit o viață", transmite Mihai Fifor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu