Urmărește emisiunea live


Fifor, rachetele Patriot ajung în România. Anunţ oficial

Primele rachete Patriot vor ajunge în România în a doua jumătate a anului 2019, urmând ca în 2020 sistemul să fie perfect operaţional.

Alegeri prezidentiale 2024

Primul sistem Patriot va ajunge în România în a doua jumătate a anului 2019, urmând ca în 2020 să fie perfect operaţional, a declarat sâmbătă, la Arad, ministrul Apărării, Mihai Fifor. El a subliniat că prin alocarea, în acest an, a 2% din PIB Apărării, din care 48% pentru înzestrare, România a arătat că îşi onorează angajamentele pe care le are ca ţară membră NATO, dar şi ca partener strategic al SUA.

"Săptămâna trecută am obţinut aprobarea Parlamentului pentru achiziţionarea primului sistem de rachete Patriot, iar miercuri urmează să semnăm scrisoarea de acceptare, practic contractul prin care Guvernul SUA vinde către Guvernul României sistemele de rachete. Discutăm de şapte sisteme, atât pentru Forţele Aeriene, cât şi pentru Forţele Terestre, anul acesta urmând să achităm primul sistem. Totodată, în şedinţa de Guvern de miercuri sperăm să putem aproba proiectul de HG pentru programul de transportoare blindate 8x8 Pyranha, în parteneriat cu compania americană General Dynamics, transportoare care vor ajuta industria românească de apărare să fie relansată, pentru că, începând cu numărul 31, aceste transportoare vor fi produse la Uzina Mecanică Bucureşti. Cu alte cuvinte, ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul acesta şi ne pregătim pentru ca anul viitor să continuăm cu derularea celorlalte programe majore de înzestrare a Armatei", a afirmat Mihai Fifor.

Ministrul Apărării s-a aflat sâmbătă, la Arad, pentru a participa la ceremonia de predare - primire a comenzii Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel