Filmul Armaggedon devine realitate. O navă spațială NASA se va ciocni cu un asteroid pentru a-i modifica orbita

Foto ilustrativ de MasterTux de la Pixabay
Foto ilustrativ de MasterTux de la Pixabay

Prima demonstrație reală a unei tehnologii de apărare planetară: O navă spațială NASA se va ciocni cu un asteroid pentru a-i modifica orbita. Practic, filmul Armaggedon, cu Bruce Willis, devine realitate. 

O navă spațială NASA va intra intenționat în coliziune cu Dimorphos pentru a-i modifica orbita în jurul asteroidului Didymos. DART se va lovi de Dimorphos cu o viteză de aproape 24.000 de kilometri pe oră. Potrivit CNN, va fi prima demonstrație reală a unei tehnologii de apărare planetară. 

Scenariul filmului Armaggedon, în care Bruce Willis a avut misiunea de a salva omenirea de la impactul cu un asteroid gigantic, devine realitate - cel puțin o parte. 

Misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) va fi lansată pe 23 noiembrie, cu o rachetă Falcon 9 a companiei lui Elon Musk, SpaceX, de la baza spațială Vandenberg din California. NASA are în plan să testeze tehnologia de modificare a orbitei unui asteroid în septembrie 2022, pentru a vedea impactul în spațiu asupra unui asteroid din apropierea Terrei. 

Impactul va modifica perioada de orbitare cu câteva minute

Atunci, Didymos și Dimorphos vor fi la circa 11 milioane de kilometri distanță de Pământ. LICIACube, un satelit care se va desprinde de DART înainte de impact, va înregistra coliziunea. 

Impactul va modifica viteza lui Dimorphos pe orbita în jurul asteroidului Didymos cu 1%. Practic, de fapt se va modifica perioada de orbitare cu câteva minute. 

„Astronomii vor putea compara observațiile de la mai multe telescoape de pe Terra înainte și după impact pentru a vedea cât de mult s-a modificat orbita lui Dimorphos”, a declarat Tom Statler, cercetător NASA în cadrul programului DART.

La câțiva ani după, va fi lansată misiunea Hera, a Agenției Spațiale Europene, pentru noi observații asupra binomului Didymos - Dimorphos.

Datele culese vor contribui la strategiile de apărare planetară, ajutând la a înțelege ce tip de forță este necesară pentru a modifica orbita unui asteroid din apropierea Pământului, în cazul unui pericol de acest tip. 

VEZI ȘI: Căpitanul Kirk din Star Trek va zbura în spațiu la 90 de ani, cu nava lui Jeff Bezos

William Shatner, cel care interpretat rolul Căpitanului Kirk în Star Trek, va zbura în spațiu în luna octombrie, cu nava miliardarului Jeff Bezos. Shatner, în vârstă de 90 de ani, va devenit cea mai vârstnică persoană care a zburat în spațiu.  

Cea de-a doua lansare a navei New Shepard de la Blue Origin va avea loc pe 12 octombrie. Atunci, William Shatner va trăi cea mai intensă experiență. „Am auzit de spațiu de mult timp. Acum profit de oportunitate să-l văd cu ochii mei. E un miracol”, a spus Shatner, potrivit CNN

Călătoria din spațiu de pe 12 octombrie va dura circa 10 minute, asemenea celei din vară. Echipajul de la bordul navei New Shepard va ajunge puţin dincolo de Linia Karman, la 100 de kilometri deasupra Pământului.

William Shatner va fi însoțit de trei persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel