ICR Bruxelles anunță proiecția lung metrajului Inimi cicatrizate, regia Radu Jude, și premiera documentarului Doar o răsuflare, regia Monica Gorgan-Lăzurean în cadrul Festivalului Balkan Trafik, care vor avea loc la Palatul Artelor frumoase din Bruxelles (BOZAR), în 19 și 22 aprilie.
„Deși e probabil normal ca un autor să își explice opera, eu găsesc acest lucru extrem de dificil. Pentru că au fost multe intenții cu care am plecat la drum și nu știu câte s-au realizat. Pentru că mi-aș dori ca spectatorii să descopere ei înșiși care este esența acestui film, să-i descopere calitățile (dacă există) și să-i critice defectele, să-i găsească sensurile, umorul și poezia. Voi spune doar că este o scrisoare de dragoste pentru literatura lui M. Blecher. Și o invitație către spectatori de a-i citi cărțile, măcar pentru a putea spune în cunoștintă de cauză: « cartea e mult mai tare decât filmul »“, explică regizorul Radu Jude pentru ICR Bruxelles.
Radu Jude este unul dintre cei mai apreciați regizori ai noului val al cinematografiei românești. Lung metrajul Toată lumea din familia noastră a fost distins, printre altele, cu „Marele Premiu“ al Sarajevo International Film Festival (IFF), „Marele Premiu Bayard d’Or“ și „Premiul pentru Cel mai bun actor“ la FIFF Namur și „Marele Premiu“ la CinEast. În 2015, a câștigat „Ursul de Argint pentru regie“ la Berlin IFF cu filmul Aferim!. Inimi cicatrizate a primit în 2016 „Premiul juriului“, „Premiul Don Quijote“, două nominalizări la Festivalul de film de la Locarno și a fost distins cu „Cel mai bun actor“ la Mar del Plata IFF și cu „Mențiune specială“ la Festivalul de film de la Haifa.
Monica Lăzurean-Gorgan este producătoare și regizoare de film. A semnat regia şi producția documentarului Votul meu (2016), premiat la Festivalul de film de la Sarajevo, și coproducția documentarului Chuck Norris vs. Communism, inclus în selecţiile Festivalurilor de film Sundance și Rotterdam (2016). Producția Doar o răsuflare a câștigat în 2016 „Competiția de documentare“ la Festivalul de film de la Sarajevo și la festivalul de film Astra (Sibiu).
Festivalul Balkan Trafik este o sărbătoare tradițională în capitala belgiană, dedicată muzicii, dansului şi artelor spectacolului care reunește anul acesta 250 de artiști din sud-estul Europei. Grație Cărții albe a Festivalului internațional de film Sarajevo cinematografia balcanică este cap de afiș al festivalului și va fi prezentată de Rada Šešić, regizoare și critic de film, specializată în cinematografia din sudul și estul Europei.
Proiectul face parte din strategia ICR de promovare a cinematografiei românești în spațiul Benelux.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu