Filmul 'Roma' şi cântăreţul Raphael, marii protagonişti ai Premiilor Platino 2019 ale cinematografiei ibero-americane

Filmul laureat cu Oscar 'Roma' al mexicanului Alfonso Cuarón şi celebrul cântăreţ spaniol Raphael vor fi marii protagonişti ai celei de-a VI-a ediţii a Premiilor Platino ale cinematografiei ibero-americane, care vor fi decernate duminică seara în localitatea balneară mexicană Riviera Maya, relatează EFE. 

Publicitate

După ce a triumfat la premiile Oscar, BAFTA, Goya, Globurile de Aur şi la Festivalul de la Veneţia, filmul lui Alfonso Cuarón se supune acum verdictului industriei ibero-americane. Şi o face în stil mare, având în vedere că optează la 9 trofee, inclusiv pentru cel mai bun film de ficţiune ibero-american, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu şi cea mai bună actriţă feminină.

Producţia mexicană a putut simţi deja sâmbătă gustul victoriei, fiind recompensată cu Premiul Platino al Publicului acordat pentru cea mai bună actriţă, Yalitza Aparicio. După votul pe site-ul premiilor, publicul a decis să-l premieze şi pe actorul spaniol Javier Bardem, pentru magistrala sa interpretare în filmul 'Todos lo saben', al iranianului Asghar Farhadi. Un alt mare protagonist al serii de duminică va fi Raphael, care la 76 de ani, va primi Premiul Platino de Onoare pentru parcursul său în cinematografie şi implicarea sa în mai multe filme, dintre care ultimul, 'Mi gran noche' (2015), al regizorului Aex de la Iglesia.

Premiile Platino, noile Oscaruri?

La o conferinţă de presă, Raphael a spus că de abia aşteaptă această mare seară şi s-a arătat deschis să revină în cinematografie. Premiile Platino ale cinematografiei ibero-americane aspiră să devină ceva mai mult decât o simplă înmânare de trofee, dorind să devină un mare punct de întâlnire între industria de film şi companiile de difuzare, potrivit organizatorilor. 'Nu vrem să fim doar o gală cu premii', a declarat directorul general al competiţiei, Miguel Angel Benzal, care a explicat că săptămâna aceasta au fost organizate întâlniri ale industriei cu mass-media ce vor permite dezvoltarea cinematografiei ibero-americane.

Filmele aflate în competiţie anul acesta sunt 'Campeones', 'La noche de 12 ańos' şi 'Pájaros de verano' care concurează alături de 'Roma' la premiul pentru cel mai bun film, în timp ce realizatorii lor - Javier Fesser, Alvaro Brechner şi Cristina şi respectiv Gallego şi Ciro Guerra - aspiră la premiul pentru cea mai bună regie. Ana Brun ('Las herederas'), Marina de Tavira ('Roma'), Penélope Cruz ('Todos lo Saben') şi Yalitza Aparicio ('Roma') sunt aspirantele la trofeul pentru cea mai bună interpretare feminină. La categoria masculină sunt nominalizaţi actorii Antonio de la Torre ('El reino'), Javier Bardem ('Todos lo saben'), Javier Gutiérrez ('Campeones') şi Lorenzo Ferro ('El ángel').

La secţiunea televiziune, producţia 'Arde Madrid' (Spania) este marea favorită cu trei nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun miniserial, alături de serialele 'El Marginal II' (Argentina), 'La casa de las flores' (México) şi 'Narcos: México' (México). Premiile Platino ale cinematografiei ibero-americane sunt promovate de EGEDA şi FIPCA (Federacion Iberoamericana de Productores Cinematograficos y Audiovisuales).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel