Filmul "Trei kilometri până la capătul lumii", regizat de Emanuel Pârvu, premiat recent cu trofeul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes, va fi lansat în cinematografele din România pe 11 octombrie.
Distribuit de Independenţa Film în colaborare cu Asociaţia FAMart, acest lungmetraj promite să aducă pe marile ecrane o poveste captivantă și profundă.
Prezentat în selecţia oficială de la Cannes, "Trei kilometri până la capătul lumii" explorează viața lui Adi, un adolescent de 17 ani care își petrece vara în satul său natal din Delta Dunării. Într-o seară, Adi este atacat pe ulița satului, iar evenimentul marchează începutul unor schimbări dramatice. Părinții lui nu-l mai pot privi la fel, iar liniștea aparentă a satului începe să se destrame.
"Suntem mândri că vom distribui în cinematografele din România acest film captivant şi profund, un film pe care l-am urmărit şi acompaniat înainte de selecţia în competiţia de la Cannes. Ne bucurăm de colaborarea cu FAMart şi echipa filmului", a declarat Antoine Bagnaninchi de la Independenţa Film.
Lukas Dhont, președintele juriului care a acordat filmului Premiul Queer Palm, a descris filmul astfel: "În acest film hipnotizant, oamenii par să fie ținuți de sfori care îi îndepărtează de lumină, până când unii dintre ei încep să se elibereze. [...] E o descompunere dură și prețioasă a unui sistem al violenței".
Până la lansarea oficială în cinematografe, "Trei kilometri până la capătul lumii" va fi prezentat în avanpremieră la TIFF 2024. Proiecțiile vor avea loc joi, 20 iunie, în Piața Unirii Open Air și sâmbătă, 22 iunie, la Casa de Cultură a Studenților.
Filmul, produs de Miruna Berescu prin casa de producţie FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu-Berescu și Valeriu Andriuţă. Din distribuție mai fac parte și actori renumiți precum Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunţeanu, Vlad Brumaru și Radu Gabriel.
Echipa de creație include nume prestigioase: imaginea este semnată de Silviu Stavilă, montajul de Mircea Olteanu, iar scenografia şi costumele de Bogdan Ionescu. Scenariul este scris de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu.
"Trei kilometri până la capătul lumii" este al treilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Debutul său, "Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor", a câștigat două premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun actor principal (Şerban Pavlu). Cel de-al doilea lungmetraj, "Marocco", a fost selectat la Festivalul de la San Sebastian în 2021.
Premiul Queer Palm, acordat pentru prima dată în 2010, recompensează filmele care reflectă diversitatea și importanța temelor LGBTQ+. Printre laureații anteriori se numără "Monster" de Kore Eda Hirokazu, "Girl" de Lukas Dhont, "Portrait de la Jeune Fille en Feu" de Céline Sciama și "120 Battements par Minute" de Robin Campillo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu