Dinamo a câștigat, azi, pe teren propriu, și manșa a doua a semifinalei cu Gloria Bistrița, scor 5-1 (2-1).
Golurile au fost marcate de V. Munteanu, Dănciulescu (2) și Țucudean (2), pentru Dinamo, respectiv Pădurariu, pentru ardeleni. În tur, a câștigat tot Dinamo, cu scorul de 2-0.
Bistrițenii au evolaut cu echipa a doua, considerând că nu mai au nicio șansă în semifinala cupei și pregătindu-se pentru meciul foarte important de luni, din campionat, cu Universitatea Craiova, decisiv pentru salvarea de la retrogradare.
După 21 de ani, finala Cupei României va opune eternele rivale, Steaua și Dinamo, partida fiind programată la 25 mai, ora 21.00, la Brașov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu