Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Anul acesta, finala Europa League a fost pe Stadionul Olimpic din Baku, Azerbaijan, iar rezultatul și evoluția scorului au fost transmise în format LIVE text pe DC News. CHELSEA A CÂȘTIGAT UEFA EUROPA LEAGUE!
Min. 90 - FINAL DE MECI ---- CHELSEA CÂȘTIGĂ EUROPA LEAGUE DUPĂ CE ÎNVINGE ARSENAL CU 4-1
Min. 72 - GOOOL!!!! Hazard face 1-4 pentru Chelsea
Min. 69 - GOOOL!!! Arsenal reduce din handicap prin Iwobi. Tunarii mai au 20 de minute să încerce imposibilul
Min. 65 - GOOOL!!!! Hazard transformă lovitura! Chelsea conduce cu 3-0
Min. 64 - Giroud e faultat în careu! 11 metri pentru Chelsea care poate închide meciul
Min. 60 - GOOOL!!!!!! Pedro majorează diferența pentru Chelsea care e cu o mână pe marele trofeu
Min. 49 - GOOOL!!!!!! Giroud deschide scorul din pasa lui Emerson! Chelsea trece în avantaj imediat în startul reprizei secunde
Min. 39 - Prima ocazie uriașă pentru Chelsea! Giroud, fostul atacant al lui Arsenal e aproape de a marca, dar portarul Ceh are o intervenție extraordinară
Min. 28 - Ocazie uriașă pentru Arsenal! Este a doua șansă a meciului pentru tunari după șutul lui Xhaka
Min. 18 - Așa cum era de așteptat, Chelsea are posesia însă fără să pună în pericol poarta celor de la Arsenal
Min. 9 - Arsenal are prima ocazie mare de gol! Aubameyang este la un pas de gol, dar mingea trece pe lângă poartă
Min. 1 - A început partida de la Baku, dintre cele două rivale
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Echipele engleze Chelsea şi Arsenal se vor înfrunta în finala Europa League la fotbal, miercuri, de la ora 22:00 (ora României), la Baku.
UPDATE 2
Chelsea: Kepa – Azpilicueta, Luiz, Christensen, Emerson – Jorginho, Kante, Kovacic – Pedro, Hazard, Giroud
Rezerve: Caballero, Cumming, Alonso, Barkley, Higuain, Zappacosta, Willian, Cahill, Ampadu, Gallagher, McEachran
Arsenal: Cech – Maitland-Niles, Sokratis, Koscielny, Monreal, Kolasinac – Torreira, Xhaka – Ozil – Aubameyang, Lacazette
Rezerve: Leno, Iliev, Elneny, Lichtsteiner, Iwobi, Mustafi, Welbeck, Jenkinson, Guendouzi, Nketiah, Willcock, Saka
UPDATE 1 - Maurizio Sarri, antrenorul echipei Chelsea, a părăsit plin de furie antrenamentul deschis presei care a avut loc marţi la Baku.
Va fi prima finală 100 % englezească din ultimii 11 ani în cupele europene şi a doua finală de Cupa UEFA sau Europa League din istorie între două formaţii din Anglia, după Tottenham – Wolverhampton, în 1972.
Chelsea: Arrizabalaga - Azpilicueta, Christensen, David Luiz, Alonso - Kovacic, Jorginho, Barkley - Pedro, Giroud, Eden Hazard.
Antrenor: Maurizio Sarri
Arsenal: Cech - Kolasinac, Koscielny, Papastathopoulos, Mustafi, Maitland-Niles - Xhaka, Torreira - Aubameyang, Ozil - Lacazette
Antrenor: Unai Emery.
Arbitru central: Gianluca Rocchi (Italia)
Arbitri asistenţi: Filippo Meli şi Lorenzo Manganelli, Italia, ca şi al patrulea oficial - Daniele Orsato.
Arbitru video: Massimiliano Irrati, arbitri asistenţi video: Marco Guida (Italia) şi Szymon Marciniak (Polonia)
Arbitru video special pentru situaţiile de ofsaid va fi Pawel Sokolnicki (Polonia).
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal se joacă la circa 4.600 km de casă, deşi cele două cluburi londoneze sunt despărţite de doar 12 km.
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Sunt două echipe din aceeaşi ţară în finala Europa League pentru a treia oară în actualul format al competiţiei. În 2011, FC Porto învingea în ultimul act o altă formaţie portugheză, Sporting Braga (1-0), iar în 2012, la Bucureşti, Atletico Madrid dispunea în finală de Athletic Bilbao cu 3-0. În istoria competiţiei, sub numele de Cupa Oraşelor Târguri sau Cupa UEFA, două formaţii din aceeaşi ţară s-au mai confruntat în 1962, 1964, 1966, 2007 (Spania), în 1972 (Anglia), 1980 (Germania), 1990, 1991, 1995, 1998 (Italia). Chelsea a câştigat trofeul Europa League în 2013, iar Arsenal a cucerit Cupa Oraşelor Târguri în 1970, jucând şi finala Cupei UEFA în 2000. Într-un clasament pe ţări, începând cu ediţia 1971-1972, când competiţia a fost denumită Cupa UEFA, Spania are cele mai multe trofee, 11, urmată de Italia, cu 9, şi de Anglia, care va ajunge şi ea la 9 după meciul de la Baku.
Capitala Azerbaidjanului va găzdui în premieră o finală de cupă europeană. Fiecare echipă a primit doar 6.000 de bilete pentru finala de pe Stadionul Olimpic din Baku, a cărui capacitate este de 64.000 de locuri, dar cotidianul The Sun a relatat că mai mult de jumătate din tichete au fost returnate forului european, din cauza condiţiilor dificile de călătorie şi a preţurilor. Un aspect special este cel al absenţei armeanului Henrih Mhtarian din lotul echipei Arsenal, din motive politice, dat fiind conflictul dintre Azerbaidjan şi Armenia.
VIDEO - Antrenament Arsenal, la Baku
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Pentru Arsenal, câştigarea trofeului Europa League are dublă semnificaţie, deoarece i-ar aduce şi calificarea în Liga Campionilor, competiţie din care a lipsit în ultimele două sezoane, după 19 participări consecutive. Vrem să avem o ambiţie mare, o motivaţie în plus pentru această finală, a declarat antrenorul tunarilor, spaniolul Unai Emery, care a câştigat cu Sevilla de trei ori consecutiv Europa League, în perioada 2014-2016. Arsenal nu poate conta nici pe mijlocaşul galez Aaron Ramsey, care va părăsi clubul, pentru a juca la Juventus. În schimb, a fost inclus în lot atacantul Danny Welbeck, care a lipsit din noiembrie din cauza unei accidentări la gleznă.
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Partida de la Baku va fi şi una de adio pentru portarul Petr Cech, care se va retrage din activitate şi vrea să facă acest lucru cu un trofeu câştigat în tricoul lui Arsenal, chiar în dauna fostei sale formaţii, cu care a cucerit 13 trofee în 11 sezoane, inclusiv Europa League în 2013, înainte de a pleca la Arsenal. La Chelsea este incert mijlocaşul francez Ngolo Kante, campionul mondial suferind o accidentare la genunchi la antrenamentul de sâmbătă. The Blues nu vor putea conta pe mijlocaşul Ruben Loftus-Cheek, accidentat la tendonul lui Ahile, săptămâna trecută, şi nici pe extrema Callum Hudson-Odoi. Chelsea este neînvinsă în cele 14 meciuri jucate în acest sezon al Europa League (11 victorii, 3 egaluri), eliminând în drumul său către finală echipele Malmo FF, Dinamo Kiev, Slavia Praga şi Eintracht Frankfurt, la loviturile de departajare.
VIDEO - Antrenament Chelsea, la Baku
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Arsenal a ajuns în Azerbaidjan după o serie de cinci victorii consecutive în Europa League. Tunarii nu au fost lipsiţi de emoţii în acest sezon european, trecând cu dificultate de BATE Borisov şi Rennes în primele faze eliminatorii, după care au obţinut victorii duble cu Napoli şi Valencia. Cele două echipe londoneze au fost adversare în sezonul 2003/04 al Champions League, în sferturile de finală, 1-1 pe Stamford Bridge şi 2-1 pe Highbury pentru Chelsea. Arsenal nu a câştigat niciodată un meci european cu o altă echipă engleză, în şase încercări (două egaluri, patru eşecuri).
Finala de la Baku se va juca miercuri, de la ora locală 23:00 (22:00, în România), pe Stadionul Olimpic, inaugurat în 2015, şi care va găzdui şi trei meciuri la 2020. Aceasta va fi prima finală a Europa League la care se va utiliza arbitrajul video (VAR), iar o a patra înlocuire va putea fi efectuată în fiecare echipă dacă meciul ajunge în prelungiri.
Finala Europa League: Chelsea - Arsenal | Câştigătoarea va primi trofeul Europa League, care cântăreşte 15 kg, fiind cel mai greu trofeu acordat de UEFA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu