Finala Eurovision 2018 bate la ușă. Artişti reprezentând 26 de ţări vor încerca să impresioneze, sâmbătă seara, zecile de milioane de telespectatori care vor urmări finala celei de-a 63-a ediţii a concursului Eurovision, găzduită în acest an de capitala Portugaliei, Lisabona, în cadrul unui spectacol care va oferi o gamă eclectică de stiluri muzicale.
FINALĂ EUROVISION 2018. 'Ceea ce m-a frapat anul acesta este diversitatea propunerilor. Avem o varietate foarte mare de stiluri reprezentând pe larg scena muzicală europeană', a comentat pentru AFP preşedintele fan club-ului britanic al Eurovision, Alisdair Rendall.
FINALĂ EUROVISION 2018. Mult pop, mai festiv sau mai melodios (dar şi rock, folk, ba chiar chiar un dram de metal), va putea fi ascultat sâmbătă seara la acest maraton TV care va începe de la ora 19.00 GMT şi va include, ca în fiecare an, o paradă de costume extravagante şi de puneri în scenă provocatoare.
FINALĂ EUROVISION 2018. Printre momentele spectaculoase ale serii se vor număra, cu siguranţă, proiecţia animaţiilor video pe imensa rochie a artistei din Estonia, interpretarea la un pian 'în flăcări' a reprezentantului Ucrainei şi dansul romantic între doi bărbaţi din timpul piesei irlandezului Ryan O'Shaughnessy, cenzurat de către China în timpul difuzării primei semifinale. În timpul semifinalei de marţi seară, postul Mango TV, care transmite online, a cenzurat imaginile cu doi bărbaţi care se ţineau de mână pe scenă în timpul evoluţiei reprezentantului Irlandei, dar şi interpretarea artistului reprezentând Albania, Eugent Bushpepa, ale cărui tatuaje au fost vizibile în timp ce acesta urca pe scenă. În replică, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatoarea concursului, a rupt contractul cu postul chinez, care nu va mai avea dreptul de a transmite finala de sâmbătă seară a Eurovision 2018.
VEZI ȘI The Humans, eșec. Chilian: Nu știu la ce fel de Eurovision te uiți
FINALĂ EUROVISION 2018. Dincolo de controversele care înconjoară constant acest eveniment, care atrage anual o audienţă totală de circa 200 de milioane de telespectatori, cursa pentru a-i succeda portughezului Salvador Sobral, care a câştigat anul trecut finala desfăşurată la Kiev, se anunţă acerbă.
FINALĂ EUROVISION 2018. Potrivit site-urilor agregatoare ale predicţiilor de la casele de pariuri, ţările favorite la câştigarea acestei ediţii a Eurovision sunt Cipru şi Israel. Reprezentanta Ciprului, artista grecoaică de origine albaneză Eleni Foureira, ar putea convinge audienţa cu piesa sa 'Fuego', o melodie pop senzuală, cu un refren atractiv, care i-a adus comparaţii cu Shakira sau Beyoncé. Israelianca Netta Barzilai, marea favorită din săptămânile care au precedat semifinalele, figurează pe poziţia secundă în clasamentul pariurilor, cu melodia sa 'Toy', un apel la emanciparea femeilor împotriva tuturor formelor de hărţuire.
FINALĂ EUROVISION 2018. În planul secund al acestui duel al divelor întâlnim duo-ul francez Madame Monsieur, creditat cu şanse la câştigarea concursului cu melodia 'Mercy', o piesă melodioasă, care spune povestea unui copil născut într-o barcă de migranţi. Câştigătorul va fi desemnat dintre cei 26 de finalişti pe baza notelor acordate de un juriu profesionist şi a votului telespectatorilor din cele 43 de ţări participante, fiecare reprezentând jumătate din scorul final combinat.
[citeste si]
FINALĂ EUROVISION 2018. Cu un buget de 20 de milioane de euro, cel mai mic din ultimii zece ani, televiziunea publică portugheză RTP a conceput pentru această finală un spectacol mai 'teatral', limitând utilizarea proiecţiilor video şi a noilor tehnologii. România, reprezentată anul acesta de către trupa The Humans, cu piesa 'Goodbye', a ratat calificarea în finală, în urma celei de-a doua semifinale de joi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu