Alături de alte 5 echipe de băieți, respectiv de fete, băieții de la Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I" și fetele de la Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade", din București, își dispută șansele la titlul de campioni. Câștigătorii ediției 2016 a Cupei Coca-Cola merg la UEFA EURO 2016TM, să vadă meciul România – Elveția chiar din tribune.
Parcul Tineretului găzduiește sâmbătă și duminică, 4-5 iunie, pasiunea pentru fotbal, entuziasmul și emoțiile finaliștilor Cupei Coca-Cola 2016, precum și ale susținătorilor acestora. Nu vor lipsi activările Happy Moves – care îmbină în mod inedit sportul cu distracția, iar bună dispoziția va atinge cel mai înalt nivel în timpul unui super-concert Smiley, ce va avea loc duminică, începând cu ora 17:00.
Cea mai mare competiție de fotbal în sală dedicată liceenilor a ajuns la ediția aniversară cu numărul 5 și a a reunit la start anul acesta peste 6000 de liceeni din întreaga țară. Câștigătorii Cupei Coca-Cola 2016 – o echipă de fete și una de băieți – merg direct la Paris, pentru a trăi chiar din tribune emoțiile meciului România - Elveția, din data de 15 iunie, din cadrul UEFA EURO 2016TM.
5 ani de Cupa Coca-Cola au însemnat peste 28.000 de elevi participanți, peste 3.000 de meciuri disputate, peste 115.000 de minute de pasiune pe teren și peste 25.000 de goluri înscrise. Numai în 2016, competiția a debutat cu un număr record de 510 echipe, din 414 licee, dintre care 384 de echipe de băieți și 126 de echipe de fete.
[citeste si]
„Weekend-ul acesta vrem să ne bucurăm, alături de liceeni nerăbdători să ajungă la UEFA EURO 2016TM, de pasiunea pură pentru fotbal. Am pregătit pentru toți cei dornici să ni se alăture 2 zile de meciuri-spectacol și activări Happy Moves, care îmbină în mod inedit sportul și distracția. Suntem mândri că sărbătorim 5 ani de Cupa Coca-Cola, iar concertul Smiley este surpriza noastră pentru toți susținătorii competiției." – a declarat Daria Gonța, Brand Manager Coca-Cola România & Moldova.
Echipele finaliste de băieți
• Colegiul Economic „Ion Ghica" Bacău (județul Bacău)
• Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu" Năvodari (județul Constanța)
• Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna" Roșu (județul Ilfov)
• Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I" București (București)
• Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu" Baia Mare (județul Maramureș)
• Colegiul Economic „Transilvania" din Târgu Mureș (județul Mureș)
Echipele finaliste de fete
• Colegiul „Vasile Lovinescu" Fălticeni (județul Suceava)
• Liceul Teoretic „Jean Bart" Sulina (județul Tulcea)
• Liceul cu Program Sportiv Baia Mare (județul Maramureș)
• Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade" București (București)
• Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat" Alexandria (județul Teleorman)
• Colegiul Naţional „Avram Iancu" din Cîmpeni (județul Alba)
Programul Finalei Cupei Coca-Cola 2016
Sâmbătă, 4 iunie
09:00 – 21:00 – Meciuri (alternativ, câte un meci din grupele de fete și unul din grupele de băieți)
09:00 – 21:00 – Activări în Happy Moves Zone
Duminică, 5 iunie
09:00 – 21:30 – Activări în Happy Moves Zone
14:30 – 16:00 – Finala de fete
17:00 – 18:00 – Concert Smiley
19:00 – 20:30 – Finala de băieți
20:45 – 21:30 – Festivitatea de premiere
Programul Happy Moves Zone
Human Foosball 10:00 – 21:00
Coke Fun Track 10:00 – 21:00
Kung Fun 10:00 – 20:00
Activari UEFA EURO 2016TM 10:00 – 21:00
Photos & Videos Corner 09:00 – 17:00
Cool Relaxation Corner 09:00 – 17:00
Cupa Coca-Cola este un program anual dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Prin participarea la acest proiect, Coca-Cola România îşi respectă promisiunea de a promova mişcarea fizică, fiind un susţinător cu tradiţie al sportului de performanţă, dar şi al evenimentelor care încurajează implicarea fiecăruia dintre noi în activităţile fizice.
Mai multe detalii despre programul competiţiei sunt disponibile pe site-ul oficial – www.cupacoca-cola.ro.
Despre Compania Coca-Cola
Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, ce le oferă consumatorilor peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase. Pornind de la Coca-Cola, recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase mărci din lume, portofoliul companiei cuprinde branduri în valoare de 20 de miliarde de dolari, printre care se numără Diet Coke, Fanta, Sprite, Coca-Cola Zero, apă vitaminizată, Powerade, Minute Maid, Cappy, Simply, Georgia, Dasani, FUZE TEA și Del Valle.
La nivel global, compania Coca-Cola este furnizorul numărul 1 de băuturi carbogazoase, cafea ready-to-drink şi sucuri de fructe şi nectaruri. Având cea mai mare reţea de distribuţie de băuturi răcoritoare din lume, consumatorii din peste 200 de ţări se bucură de băuturile companiei, consumul depăşind 1,9 miliarde de porţii pe zi.
Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700.000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola.
În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.
Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com, blogul www.coca-colablog.com sau să ne urmăriţi pe Twitter la adresa www.twitter.com/CocaColaCo şi LinkedIn, la adresa www.linkedin.com/company/the-coca-cola-company.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News