Finanţare europeană, WiFi4EU. Wi-Fi gratuit. Cum poţi obţine BANI

15.000 de euro pentru localităţile din România pot fi obţinuţi din finanţare europeană pentru dezvoltarea reţelor de acces la internet Wi-Fi.

Administraţiile locale din România pot accesa fonduri europene, prin Programul WiFi4EU, lansat de Uniunea Europeană (UE), pentru instalarea unor puncte de acces public şi gratuit la internet Wi-Fi, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicat pe propriul website.

În acest sens, începând cu data de 20 martie, administraţiile locale se pot înregistra pe portalul WiFi4EU (www.WiFi4EU.eu), astfel încât să poată obţine finanţare în valoare de 15.000 de euro pentru dezvoltarea de reţele de tip Wi-Fi în spaţii publice, precum biblioteci, muzee, parcuri sau pieţe publice. Cererile de finanţare se pot depune, efectiv, începând cu jumătate lunii mai a acestui an.

Potrivit sursei citate, administraţiile locale din România pot utiliza finanţarea WiFi4EU pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în anumite centre ale vieţii publice locale pe care le-au ales în acest sens, iar costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de către aceste localităţi. Reţelele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate, şi nu vor colecta date cu caracter personal.

Finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public. Etapele care trebuie urmate de către entităţile eligibile pentru obţinerea sprijinului financiar sunt: etapa de înregistrare (începând cu data de 20 martie 2018) pe portalul www.WiFi4EU.eu, etapa de depunere a cererilor (din mai 2018), etapa de atribuire, în care Comisia va anunţa cele 1.000 de localităţi care vor primi finanţare în prima etapă, asigurând un echilibru geografic.

Fiecare ţară participantă va primi cel puţin 15 bonuri valorice, iar localităţile înregistrate pot solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU (în valoare de 15.000 euro, fiecare). Bonurile valorice vor fi distribuite pe baza principiului 'primul sosit, primul servit'.

[citeste si]

Până în anul 2020, sunt puse la dispoziţie 120 de milioane de euro din bugetul UE pentru finanţarea echipamentelor necesare în scopul de a furniza servicii Wi-Fi publice gratuite în aproximativ 8.000 de localităţi din toate statele membre, precum şi în Norvegia şi Islanda. Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, iniţiativa WiFi4EU va contribui la dezideratul de a dota, până în 2020, fiecare sat şi oraş din Europa cu acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre de interes public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel