Plenul Camerei Deputaților a aprobat acordarea unui sprijin financiar în valoare de 960.000 euro pentru schitul românesc "Prodromu" de la muntele Athos, Grecia. 31 de voturi au fost împotrivă. Toate de la USR PLUS.
Publicitate
Au fost 258 de voturi "pentru", 31 de voturi "împotrivă", 19 abţineri şi un deputat nu a votat. Toate voturile contra au fost de la USR PLUS, potrivit stiripesurse.ro.
Printre cei 31 de deputați USR PLUS care au votat "împotrivă" s-a numărat și Dan Barna. Radu Molnar, deputat USR PLUS, spune că finanțarea schitului românesc este "o risipă populistă".
"USR PLUS nu a girat o risipă populistă"
"Mi se pare trist că într-un an atât de complicat financiar, aruncăm efectiv cu bani într-o instituție care oricum e foarte bine finanțată. În cazul de față este vorba despre 25 de călugări care primesc o mulțime de donații din mediu privat și care nu duc lipsă de nimic (este celebru cazul lui Gigi Becali care a donat sume impresionante in trecut).
Am votat împotrivă pentru ca acum prioritățile noastre trebuie să fie altele. Și asta nu doar la nivel declarativ. Proiectul a trecut oricum, cu sprijinul tuturor partidelor în afară de USR PLUS, care nu a girat o risipă populistă”, a scris deputatul Radu Molnar pe Facebook.
Cei 31 de deputați USR PLUS care au votat împotriva finanțării:
1. Badea Mihai-Alexandru
2. Barna Ilie Dan
3. Băltăreţu Viorel
4. Benga Tudor - Vlad
5. Berescu Monica-Elena
6. Bulai Iulian
7. Buzoianu Diana-Anda
8. Cambera Oana-Alexandra
9. Chichirău Cosette-Paula
10. Ciornei Radu Tudor
11. Dehelean Silviu
12. Drulă Cătălin
13. Fălcoi Nicu
14. Gheba Daniel-Sorin
15. Giurgiu Adrian
16. Hangan Pollyanna-Hanellore
17. Ichim Cristian-Paul
18. Ilie Victor
19. Lupu Andrei-Răzvan
20. Molnar Radu-Iulian
21. Neagu Denisa-Elena
22. Panait Radu
23. Poliţeanu Mihai-Laurenţi
24. Pop Rareş Tudor
25. Rizea Cristina Camelia
26. Sas Lóránt-Zoltan
27. Seidler Cristian-Gabriel
28. Teniţă Dragoş-Cătălin
29. Tulbure Simina-Geanina-Daniela
30. Ungureanu Emanuel-Dumitru
31. Wiener Adrian
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu