Finlanda și-a închis toate granițele cu Rusia.
Finlanda a anunţat joi că îşi va închide din nou întreaga sa frontieră cu Rusia, la câteva ore după ce a redeschis două puncte de trecere, acuzând Moscova de orchestrarea unei crize a migranţilor, transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres.
Joi, la cele două puncte trecere redeschise între Rusia şi Finlanda s-au prezentat 36 de persoane solicitante de azil, conform poliţiei de frontieră finlandeze.
La finalul lunii noiembrie, Finlanda şi-a închis întreaga frontieră cu Rusia, cu excepţia traficului de mărfuri, în încercarea de a opri fluxul de solicitanţi de azil care vin către ţara nord-europeană.
”Fenomenul a fost reluat şi vom închide din nou toată frontiera”, a declarat ministrul de interne finlandez Mari Rantanen în faţa parlamentului de la Helsinki.
Aproximativ 1.000 de solicitanţi de azil fără documente s-au prezentat la frontiera dintre Rusia şi Finlanda de la începutul lunii august, potrivit autorităţilor finlandeze. Majoritatea acestor persoane au provenit din Afganistan, Kenya, Maroc, Pakistan, Somalia, Siria şi Yemen.
Guvernul de la Helsinki a acuzat Rusia că le permite migranţilor fără documente să traverseze frontiera comună, considerând că Moscova recurge astfel la un atac hibrid după ce Finlanda a aderat la NATO în aprilie acest an.
Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu