Finlanda a intrat oficial în NATO. Stoltenberg: Putin a vrut să menţină uşa închisă. Astăzi îi arătăm că a eşuat

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Finlanda devine cel de-al 31-lea membru al NATO după depunerea instrumentului de aderare.

Finlanda a devenit marţi cel de-al 31-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice în urma unei ceremonii desfăşurate la sediul NATO în cadrul căreia a depus instrumentul de aderare, care a fost înaintat secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, reprezentantul statului gardian al tratatului fondator, informează Agerpres.

Ultimul pas înainte de aderarea Finlandei a avut loc marţi la sediul Alianţei, unde Turcia, ultima care a ratificat aderarea statului nordic, a transmis documentele în cauză reprezentanţilor SUA.

Apoi, la ora locală 14.30, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat, în cadrul unei ceremonii publice, pe ministrul de externe finlandez, Pekka Haavisto, să depună instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, înmânându-l secretarului de stat american, Antony Blinken, reprezentant al statului gardian al tratatului fondator.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat apoi că Finlanda este oficial a 31-a ţară membră a NATO.

Şeful diplomaţiei americane a salutat o "zi istorică" pentru NATO prin aderarea Finlandei, "grăbită", potrivit lui, de invazia rusă din Ucraina. "Sunt tentat să spun că este poate singurul lucru pentru care îi putem mulţumi preşedintelui rus (Vladimir) Putin, pentru că, încă o dată, a grăbit ceva ce dorea să evite agresând Ucraina", a declarat secretarul de stat american înainte de ceremonie.

Preşedintele României, reacţie în online

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare Finlandei pe contul personal de Twitter:

Stoltenberg: Finlanda va fi acoperită de astăzi de articolul 5 din Tratatul NATO

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, că Finlanda este acoperită de articolul 5 al Tratatului NATO după aderarea la organizaţie, în timp ce preşedintele Sauli Niinisto a spus că el şi concetăţenii să au sentimentul că trăiesc într-o lume mai stabilă.

"Finlanda are cei mai puternici aliaţi din lume. (Vladimir) Putin a vrut să menţină uşa închisă la NATO. Astăzi îi arătăm că a eşuat. În loc de mai puţin NATO, a realizat mai mult NATO", a spus Stoltenberg într-o declaraţie comună cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

"Este o zi măreaţă pentru Finlanda şi o zi importantă şi pentru NATO. Vreau să văd că procesul de extindere de la 30 la 31 va fi urmat de trecerea la 32. Facem tot ce putem, împreună cu aliaţii, pentru a obţine aderarea cât mai rapidă a Suediei, care este foarte importantă pentru Finlanda", a spus Niinisto.

El a recunoscut că se simte uşurat după realizarea aderării la NATO, dar a menţionat că întreg procesul nu a fost atât de dur, pentru că ţara sa a cooperat mereu foarte bine cu NATO.

"Ne-am dezvoltat mereu capabilităţile lucrând împreună cu NATO, an de an, aşa că nu este nimic atât de nou. Nu cred că în viaţa de zi cu zi oamenii văd foarte multe schimbări. Dar avem mai mult sentimentul că trăim într-o lume mai stabilă", a mai spus preşedintele Finlandei.

"Finlanda a devenit o membră deplină a Alianţei şi va participa la toate întâlnirile şi structurile Alianţei. Dar cel mai important este că Finlanda va fi acoperită de garanţiile de securitate ale NATO, de articolul 5 al Tratatului NATO", a subliniat şi secretarul general al NATO.

Unde va fi arborat steagul Finlandei

Steagul Finlandei va fi arborat pentru prima dată la sediul NATO marţi după-amiază, în cadrul unei ceremonii la care participă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, miniştrii de externe din statele aliate, ambasadorii ţărilor membre NATO şi reprezentanţii militari.

Steagul Finlandei va fi arborat între cele ale Estoniei şi Franţei, urmând ordinea alfabetică.

Intrarea Finlandei în NATO coincide cu împlinirea a 74 de ani de la semnarea documentului fondator al NATO, Tratatul de la Washington, la 4 aprilie 1949.

La Bruxelles, aniversarea NATO este marcată prin mai multe manifestări speciale. În Parcul Cinquantenaire steagul Alianţei Nord-Atlantice este arborat sub Arcul memorial, iar unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Belgiei, statuia Manneken Pis, poartă marţi un costum special al NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel