Firea-Dăncilă: Am intrat într-o nouă fază

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, sâmbătă, că a stabilit împreună cu premierul Viorica Dăncilă un plan coerent pentru Capitală şi zona limitrofă, declarându-se optimistă că vor fi soluţionate cât mai multe dintre problemele Bucureştiului.

Alegeri prezidentiale 2024

'Am intrat într-o nouă fază. Sunt optimistă în relaţia cu doamna Dăncilă şi sper să rezolvăm cât mai multe din aceste probleme (ale Bucureştiului, n.r.)', a arătat Firea, într-o declaraţie acordată presei, în timpul participării la Congresul extraordinar al PSD.

Ea a menţionat că planul stabilit împreună cu Viorica Dăncilă vizează inclusiv transferul terenului necesar întregirii suprafeţei pentru Spitalul Metropolitan.

'Avem termene pentru fiecare obiectiv, fie că mă refer la achiziţionarea pachetului de acţiuni de la ELCEN de către Primăria Capitalei, un proiect care a fost stagnat până acum de către reprezentanţi ai Ministerului Energiei. De asemenea, Spitalul Metropolitan. Aşteptăm terenul din partea Guvernului care să întregească suprafaţa pe care o avem noi. Vreau să deschid o scurtă paranteză, când Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, a solicitat Primăriei Capitalei un teren pentru a construi un centru extrem de necesar unde se realizează recoltările de sânge, Primăria Capitalei, în două săptămâni, a transferat acest teren (...). Noi solicităm de opt luni o suprafaţă de teren - repet, care este necesară întregirii suprafeţei pentru Spitalul Metropolitan', a spus ea.

Printre proiectele importante pentru Capitală, edilul şef a menţionat urgentarea lucrărilor la Centura ocolitoare şi la metrou.

[citeste si]

'Noi am solicitat urgentarea lucrărilor la metrou, pentru că este un obiectiv de investiţii al Ministerului Transporturilor, deşi foarte mulţi bucureşteni cred că este un proiect gestionat de Primăria Capitalei, dar nu este aşa. Am solicitat urgentarea lucrărilor la Centura ocolitoare a Capitalei. De asemenea, în ceea ce priveşte Pasajul Domneşti şi Prelungirea Ghencea am spus că dacă CNAIR şi Ministerul Transporturilor nu urgentează lucrările, dorim să le preluăm noi, ca obiectiv de investiţii, şi să le şi finalizăm. Prin urmare, ceea ce solicit eu sunt proiecte concrete pentru Bucureşti şi Ilfov, iar supărările mele nu sunt personale, ci sunt foarte serioase şi exprimă nemulţumirea bucureştenilor', a declarat primarul.

Gabriela Firea a anunţat la începutul săptămânii că îşi va da demisia din toate funcţiile politice dacă nu sunt respectate termenele pentru proiectele pe care le are pentru Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel