Firea, pe lista lui Ponta. ”E singura variantă legală”

Victor Ponta a vorbit, la TVR 1, despre posibilitățile în ceea ce o privește pe Gabriela Firea, nu înainte de a o pune o listă cu alți membri ai partidului ce-l conduce. 

”În 2016, eu zic că din cei 46% luați de PSD sunt și voturile mele, și ale Gabrielei Firea, și ale lui Marian Neacșu, și ale lui Tudose, și ale lui Bănicioiu, și așa mai departe” a spus Victor Ponta în emisiunea ”România9” de la TV. 

Toate numele din lista prezentată au trecut de la PSD la ProRomânia, cu o excepție: Gabriela Firea. 

Întrebat dacă Gabriela Firea e membră ProRomânia, Victor Ponta a răspuns: ”Nu, nu, vorbesc despre cei care nu mai sunt în echipa de conducere a PSD”. 

Varianta în care ProRomânia o poate susține pe Firea

Ulterior, întrebat dacă locul al treilea pe lista pentru europarlamentare va fi ocupat de Gabriela Firea, Victor Ponta a spus: ”Nu, nu se poate, își pierde mandatul de primar, ar fi o prostie. Doamna Firea trebuie să rămână membru PSD până anul viitor pentru că-și pierde mandatul de primar. În vederea alegerilor prezidențiale, dacă va dori doamna Firea să candideze, poate să candideze ca independent susținută de... E o variantă legală.”

Victor Ponta a dat de înțeles că s-a ocupat deja de candidatura la prezidențiale, dar ”toate la timpul lor”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel