Firmă de pază amendată. Avea angajați la negru

O firmă de pază şi protecţie a fost sancţionată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt cu amenda maximă, de 200.000 lei, după ce reprezentanţii instituţiei au depistat, în luna aprilie, 15 angajaţi ai acesteia fără forme legale.

Potrivit şefului ITM Olt, Cristian Ungureanu, firma de pază care folosea munca a 15 angajaţi fără a le fi încheiat acestora contracte în formă scrisă a mai fost sancţionată şi în trecut pentru acelaşi tip de deficienţe.

ITM Olt a identificat în luna aprilie 21 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată în cadrul a trei firme. Cei trei angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 320.000 lei, potrivit unui comunicat al instituţiei remis luni presei.

În timpul controalelor desfăşurate în luna aprilie la angajatorii din judeţ, ITM Olt a constatat şi alte deficienţe: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal şi a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, a contractelor individuale de muncă şi a modificărilor acestora; neacordarea şi neverificarea folosirii echipamentului individual de protecţie; neefectuarea controlului medical periodic.

Tot în luna aprilie, în urma unor evenimente de muncă, opt angajaţi au avut incapacitate temporară de a lucra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel