Firmele româneşti cu proiecte pe piaţa libiană sunt invitate, de reprezentanţii noilor autorităţi de la Tripoli, să revină cât mai repede în Libia, informează un comunicat de presă transmis de MAE.
Invitaţia a fost transmisă de reprezentanţii noilor autorităţi de la Tripoli prin intermediul ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu ocazia vizitei oficiale în această ţară.
Oficialul român, al doilea ministru de Externe care a efectuat o vizită oficială la Tripoli după instalarea noului Guvern interimar (24 noiembrie a.c.), a fost primit de noul viceprim-ministru al Libiei, Mustafa Abushagur, şi a avut convorbiri cu şeful diplomaţiei, Ashour Bin Khayal, şi cu ministrul Economiei, Taher Sharkes, se arată în comunicatul MAE.
Oficialii libieni au invitat contractorii români cu proiecte pe piaţă să revină cât mai repede în Libia, menţionând că se bazează pe aportul agenţilor economici români la reconstrucţia şi modernizarea ţării. O atenţie deosebită în convorbirile cu toţi interlocutorii libieni a fost acordată ofertei de participare a societăţilor comerciale româneşti, îndeosebi a celor cu experienţă anterioară pe piaţa libiană, la reabilitarea infrastructurii generale (şosele, porturi, aeroporturi, termocentrale, linii electrice, clădiri şi locuinţe) afectate de conflict, la reluarea producţiei de ţiţei şi gaze şi, în perspectivă, la reconstrucţia Libiei moderne. În acest context, şeful diplomaţiei române a propus înfiinţarea unei camere comune de comerţ româno-libiene, în vederea stimulării contactelor economice dintre cele două ţări, evidenţiază comunicatul menţionat.
România a participat la operaţiunea Unified Protector cu o fregată şi a fost prezentă la toate reuniunile Grupului de Prieteni ai Libiei.
Citeşte şi:
Americanii l-au ajutat pe Ceaușescu să câștige cel mai mare contract de armament în Libia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu