Fiscul din Franța elimină termenii „doamna” şi „domnul”, în semn de recunoaștere pentru restul genurilor

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Pentru a promova incluziunea, Direcția Generală a Finanțelor Publice din Franța (DGFIP) a cerut înlăturarea cuvintelor „domnule” și „doamna” din formulările Fiscului.

Scrisorile fiscale nu vor mai include mențiunile „domnule” și „doamna” în salutări. Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFIP) a cerut agenților să nu mai introducă aceste formule.

Acesta este o modalitate de a promova incluziunea și de a recunoaște „evoluțiile identității de gen” ale francezilor, potrivit unei note interne reluate de Actu.fr, vineri, 15 iulie, care confirmă informații de celor de la Le Figaro, citate de Le Point.

Înainte de recomandarea administrației fiscale, scrisorile fiscale (fizice sau prin e-mail) menționau în trei locuri genul contribuabililor.

Înlăturând aceste mențiuni, s-ar ajunge în conformitate cu schimbările din societate, în ceea ce privește identitățile de gen. În nota sa internă, reprodusă integral de Le Figaro , DGFIP face apel la agenții săi să înlocuiască salutul cu un simplu „Bună ziua”.

"În actualul context instituţional şi social de luare în considerare a schimbărilor de identitate de gen, recomandarea generală este de a elimina referinţele la statut în corespondenţă", se arată în nota directorului general al Finanţelor Publice.

„De acum încolo, se recomandă doar numele destinatarului şi salutul <Bună ziua>. În mod similar, expresia <Vă stau la dispoziţie pentru orice informaţii suplimentare> ar trebui să fie preferată unei fraze precum <Vă rog să acceptaţi, domnule...>", se arată în scrisoare.

"Directorii sunt rugaţi să se asigure că aceste recomandări, care fac parte din adaptarea doctrinei DGFiP la schimbările din societate, sunt implementate în mod corespunzător în scrisori şi emailuri", se arată în aceeasşi notă.

Slovenia legalizează căsătoriile gay și le acordă cuplurilor dreptul de adopție

Curtea Constituţională a Sloveniei a acordat cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex dreptul de a se căsători şi dreptul de a adopta copii în aceleaşi condiţii de care beneficiază şi cuplurile heterosexuale, în urma a două decizii care au fost anunţate public în cursul zilei de vineri, informează DPA.

Cele două decizii, care stipulează că precedentele legi slovene sunt incompatibile cu legislaţia adoptată împotriva discriminării, au fost pronunţate încă din data de 16 iunie, precizează un comunicat al Curţii Constituţionale din Slovenia.

Parlamentul de la Ljubljana a acordat Curţii Constituţionale un termen de şase luni pentru actualizarea legislaţiei. Chiar şi înainte de această actualizare, deciziile anunţate vineri vor intra în vigoare imediat, ceea ce înseamnă că partenerii de viaţă de acelaşi sex vor avea voie din punct de vedere legal să se căsătorească în Slovenia şi să adopte copii încă de vineri, în aceleaşi condiţii ca şi cuplurile heterosexuale.

Deciziile au fost adoptate în urma analizării plângerilor depuse de două cupluri de acelaşi sex: unul al cărui certificat de căsătorie nu fusese recunoscut oficial, iar altul căruia autorităţile slovene i-au refuzat un loc pe o listă a candidaţilor la adopţie.

Până vineri, cuplurile de acelaşi sex din Slovenia aveau voie să încheie doar parteneriate civile şi nu beneficiau de dreptul la adopţie.

Asociaţia Legebitra, care militează pentru drepturile comunităţii LGBT, consideră că deciziile anunţate vineri reprezintă un moment istoric într-o luptă ce durează de 25 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel