FITS 2022. Aproximativ 100.000 de oameni au participat la cel mai mare show cu drone din România / video

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Cel mai mare spectacol cu drone din România a reușit să adune un public de aproximativ 100.000 de oameni.

Aproximativ 100.000 de oameni au fost prezenţi vineri, în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), la cel mai mare spectacol cu drone din România, un show prezentat în premieră naţională, în care vedete nu au fost doar aparatele de zbor care au "dansat" pe cer, la peste 100 de metri, ci şi muzica lui George Enescu.

Preşedintele fondator al FITS, actorul Constantin Chiriac, a precizat sâmbătă dimineaţa, pentru Agerpres, că potrivit estimărilor oficiale, s-au înregistrat cei mai mulţi spectatori prezenţi în prima zi a festivalului de când se desfăşoară acest eveniment, ajuns la cea de a 29-a ediţie. Chiriac a estimat numărul spectatorilor prezenţi la aproximativ 100.000.

Practic, la Sibiu, cei care au mers să se bucure de festival, fie că au fost localnici, fie turişti, au uitat vineri, pentru o zi, de orice fel de problemă. După doi ani de pandemie, mult mai mulţi sibieni decât în 2019, înainte de pandemia COVID-19, ies din case să se bucure de un spectacol incredibil, cel oferit de FITS, care transformă oraşul într-o imensă scenă.

Youtube video image


"Am început acest festival acum 29 de ani, cu doar trei ţări şi opt spectacole. Era martie, era zăpadă pe străzi. De-a lungul timpului, am făcut deschiderea festivalului în multe locuri - în Piaţa Mare, cu zeci de mii de oameni prezenţi; în universităţi, în biserici, dar, până acum, niciodată într-o clădire de business a unei companii IT celebre în lume, parteneră de inovaţie a FITS", a declarat Constantin Chiriac vineri, la deschiderea oficială a FITS.

Peste 200 de drone



Tehnologia a ajutat arta în prima zi a FITS, pentru spectacolul care a adus 204 drone, cele mai multe văzute vreodată în România, într-un show. Spectacolul a avut loc chiar în parcarea de lângă sediul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, unde zeci de mii de oameni au luat cu asalt toată zona, chiar aproape tot bulevardul învecinat, pentru a vedea miracolul. Pentru că a fost un miracol al tehnicii şi artei, care a durat 12 minute.

În acelaşi timp, pe ecrane uriaşe, în Piaţa Mare din Sibiu, alte zeci de mii de oameni au urmărit show-ul transmis în direct. Cei de lângă teatru au văzut laserele şi dronele şi au ascultat muzica, iar cei din Piaţa Mare au văzut pe ecrane şi spectacolul de lumini, dar şi pe Constantin Celibidache, care a făcut, în urmă cu 44 de ani, celebrul spectacol-concert cu "Rapsodia Română" de George Enescu.

Totul s-a născut din dorinţa lui Constantin Chiriac de a oferit "Frumuseţe", cuvântul ales drept temă a FITS 2022, dar şi pentru a da un semnal tuturor organizatorilor de festivaluri din România, să renunţe la artificiile, care fac rău păsărilor şi animalelor.

Întrebat, într-un interviu Agerpres, din ce s-a născut ideea unui spectacol de muzică, drone şi lasere, Chiriac a spus: "din nevoia de frumos, din nevoia de a proteja spaţiul ăsta binefăcător. În acelaşi timp, vă spun coşmarul pe care eu l-am trăit de Crăciun şi de Anul Nou şi este un coşmar pe care după aia, analizându-l, îl înţeleg. Oamenii au fost doi ani închişi şi au avut atât de multă nevoie de libertate să se exteriorizeze, încât fiecare au zis: 'Nu contează, care bani, vreau să trag eu din curtea mea artificii". Şi aproape toţi şi-au procurat legal sau ilegal, n-avea cum să închidă cineva oraşe întregi. Şi s-au tras zile întregi artificii în continuu, au murit păsări, au murit câini, au murit pisici. Sunt poluate oraşe. Şi am spus că eu trebuie să dau un semn, pentru că aveam cele mai mari spectacole de artificii. Ţineţi minte, de-a lungul timpului, toată lumea îmi spunea: 'Ce am văzut aici, am mai văzut numai la Sydney, am mai văzut numai la Dubai şi în alte părţi. Cum faci?' Şi dau un semn."

Show-ul de la Sibiu l-a avut drept consultant muzical pe Vasile Şirli, care a fost timp de trei decenii director muzical la EuroDisneyland Paris şi a creat muzica la cel mai mare spectacol de teatru produs după Revoluţie, la Sibiu, "Faust".

"În acelaşi timp, am folosit experienţa incredibilă a domnului Şirli, care de 30 şi ceva de ani a lucrat cu Euro Disneyland şi e unul dintre cei mai mari prieteni pe care festivalul îi are. A creat atâta muzică specială pentru noi. Ei bine, el a venit cu sugestia: 'Constantin, Celibidache a făcut celebrul spectacol-concert cu Rapsodia Română'. Zic: 'Da, eram student şi am fost, graţie doamnei, care era profesoara noastră şi care a fost Miss România între cele două Războaie Mondiale şi care a fost curtată de Celibidache'. Şi ea ne-a spus: 'Dragii mei, duceţi-vă să învăţaţi actorie de la omul ăsta, cum nu o să învăţaţi nici de la noi, profesorii'. Şi trei zile am stat în Ateneul Român, acolo, ghemuit, în faţă, împreună cu toţi colegii mei şi ne-am uitat la el cum făcea poveşti din fiecare schimbare muzicală, cum crea poveşti pentru fiecare instrument. Ei bine, având parteneriatul Televiziunii Române, am cerut să ne sprijine şi ne-a dat drepturile de ajutor. Pentru prima dată în piaţă vor putea să stea toţi oamenii şi să vadă pe ecrane filmul acestui eveniment", a mai spus Chiriac în interviul Agerpres.

Dronele au desenat conturul Munţilor Făgăraşului, Turnul Sfatului şi catedrala saşilor

Spectacolul "#findBeauty" a început cu 15 minute întârziere, pentru a da posibilitatea unui avion care venea de la Munchen (Germania), să aterizeze pe aeroportul din Sibiu

Încă de la primele acorduri, publicul a fost în extaz. În luminile laserelor, 204 drone s-au ridicat graţios pe cer unde au format o cortină de lumină, apoi o carte deschisă din care s-a desenat imaginea emblematică pentru Sibiu: conturul Munţilor Făgăraşului, Turnul Sfatului şi catedrala saşilor.

Pe cer au fost desenate cele două măşti specifice teatrului, cea care plânge şi râde, dar şi alte imagini senzaţionale: un fluture, logo-ul FITS, numele festivalului, cuvântul "love", o palmă care protejează o inimă, o floare, corpuri cereşti.

Pentru cei care au regretat că nu mai sunt focuri de artificii, realizatorii show-ul au oferit un moment în care au imitat focurile de artificii printr-o mişcare a dronelor.

Echipa din spatele spectacolului a fost formată din: CTO & Flight Manager: Alin Neacşu, Creative Director & Project Manager: Mădălin Preda, Designer de mişcare 3D: Luis Montoya, Digital Media Artist: Mariuţa Ana Maria, Pilot de rezervă: Maryian Tashev, Tehnician Show Drone: Cristian Borz, Consultant artistic: Bobi Pricop, LSO & Laser designer: Alexandru Neacşu.

Consultant muzical: Vasile Şirli, Consultant video: Alexandru Condurache.

Este primul spectacol realizat de români cu cel mai mare număr de spectatori de la FITS 2022.

Dacă înregistrarea maestrul Sergiu Celibidache este de 44 de ani, tehnica show-ului cu drone este de ultimă generaţie.

"Spectacolele de lumini cu drone sunt realizate de drone iluminat, sincronizate şi coregrafiate care se aranjează în diferite formaţii aeriene. Aproape orice imagine poate fi recreată pe cer printr-un program care transformă grafica în comenzi de zbor care sunt apoi comunicate dronelor. Împreună cu o coloană sonoră bine aleasă, dronele transformă întregul eveniment într-o experienţă de neegalat", a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Mădălin Preda, reprezentatul companiei care a realizat spectacolul cu drone.

Animaţii 3D, sincronizare cu turnul de control al unui aeroport, sute de drone care fac spectacol, la o distanţă de mai puţin de doi metri una de alta, fără să se atingă, să cadă, o sincronizare perfectă şi o nouă reprezentaţie, dar de această dată cu elemente de noutate, totul va putea fi văzut la Sibiu, în încheierea FITS, duminică, 3 iulie, ora 23,15, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel