Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru, FITS, înseamnă aproape 800 de evenimente culturale, în cele 80 de spații organizate pentru spectacolele din Sibiu și împrejurimi. În plan muzical, FITS acoperă toate genurile, de la muzica prebarocă la rock, cu Holograf, Cargo și Horia Brenciu.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și reunește peste 3500 de participanți din 75 de țări. FRUMUSEȚE este tema acestei ediții și, cu siguranță, aceasta definește și cele câteva zeci de evenimente muzicale desfășurate la FITS pe parcursul celor zece zile de Festival.
De la muzica prebarocă și barocă, într-un program cu cei care l-au inspirat pe marele Bach, ajungem la rock, În Piața Mare din Sibiu, alături de Holograf, Cargo și Horia Brenciu.
Din Austria, cu Mozart de Madame Pompadour, FITS ne va plimba pe note muzicale până în Țara eternei primăveri, pentru a asculta Fado de Lisabona cu Mónica Jesus, dar și pentru a descoperi Sufletul Portugaliei împreună cu Pedro Jóia & Miguel Ramos.
Tot de-acolo vine la FITS și „Da Cruz One Man Band”, unica orchestra tradițională din Portugalia formată dintr-un singur muzician care cântă la nu mai puțin de 17 instrumente!
Călătorim mai apoi pe sunetul muzicii de orgă, din Franța, cu „Vox Celestis” și Alexandre Catau, până la Bogotá, în Columbia, de unde vine trupa AAINJAA cu două spectacole: OUKTAPÜNAWAA, un fantastic show de percuție pe scena din Piața Mare, și „AAINJAA Says Hello”, un salut pe ritmuri de batucada, direct pe pietonala sibiană.
Asociaţia "Corpul Cadeţilor Gl. Mr. Nicolae Uscoi" ne prezintă la această ediție un manifest pentru pace sub forma unui spectacol de muzică folk, poezie și dans popular, simțit în sufletul și picioarele neobosite ale militarilor, iar Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, încadrată la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, ne va ajuta să dăm onorul publicului.
Tocmai din Țara Soarelui Răsare ajung la Sibiu „Vocile Teatrului Noh”, o artă veche de șapte secole care ne va reconecta cu emoțiile universale! Noi revenim pe bătrânul continent, în Franța, de unde vine Eric Tarantola, un artist special care ne va încânta cu instrumentele sale extraordinare: un set de tobe alcătuit din tigăi, un trombon vechi, un ceas devenit kalimba și un „chitanjo” – combinația între o chitară și un banjo. Tot din Franța vine și Pigswana Orchestra, un cvartet care ne va delecta, pe Bălcescu, cu ritmuri tradiționale de cumbia, hituri de jazz în stil ska, melodii în stil calypso și rock, coveruri după cântece renumite sau vechi în versiune festivă.
De dragoste și dor ne vor cânta la FITS Izabela Jeżowska și Marcin Grabosz din Polonia, într-un recital extraordinar găzduit de Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat German. Și tot de dor, însă de mare, îi putem asculta pe italienii de la La Cantiga de la Serena, un ansamblu de muzicieni și cercetători din Salento care au inițiat un proiect menit să redescopere și să recreeze muzica străveche din bazinul mediteranean.
Călătoria muzicală de la FITS ne poartă din nou în America de Sud și din nou în Columbia, de unde vin cei de la Puerto Candelaria, deținători ai unui Latin Grammy, apoi poposim puțin în Argentina și revenim degrabă în Europa, alături de Duchamp Pilot, o colaborare între Argentina, Anglia și Scoția, dar și între mai multe genuri muzicale precum rock, pop, new-wave și rock progresiv cu elemente psihedelice și de punk.
Din Spania vine Tumultul pasiunii, pe ritmuri de flamenco, desigur: saxofonul, chitara, vocea și dansul se contopesc în „mașinăria flamenco” – un mecanism automatizat care ridică acest spectacol la un cu totul alt nivel, dând naștere unui sunet cu desăvârșire nou și fascinant în Piața Habermann. Nici Germania nu lipsește din călătoria muzicală de la FITS: Muzica vântului va fi un concert cu adevărat memorabil, atât prin talentul și versatilitatea celor doi artiști, Büdi Siebert & Stefan Charisius, cât și prin ineditele lor instrumente muzicale!
Gospelul e deja tradiție în programul FITS astfel că nu are cum să lipsească nici de la această ediție, cu reprezentanți de marcă ai genului, din UK – London International Gospel Choir, dar și din România – Pro Gospel Timișoara.
Talentatele violoniste de la Muse Quartet, din România, care vor oferi un concert acustic la Biserica Ursulinelor, iar Marius Mihalache, al său band și a sa Săftița - un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval, flaut și alte instrumente clasice din folclorul românesc.
Nelipsită la ultimele ediții ale Festivalului și mult-iubită de public, și în acest an vine la FITS Fanfara de la Cozmești, cea mai veche fanfară din România (120 de ani) care va cânta, ca de obicei pe pietonala Bălcescu, însă va poposi, tot în cadrul FITS, și la Gura Râului și Săliște. Accesul este liber pentru toți iubitorii muzicii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News