Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a decernat stelele pe Aleea Celebrităților, concepută ca un spațiu de recunoaştere a contribuţiilor pe care personalități marcante ale culturii și artei și-au adus-o în aceste domenii.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a decernat, în acest week-end, stelele pe Aleea Celebrităților din Sibiu, o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, concepută ca un spațiu de recunoaştere a contribuţiilor pe care personalități marcante ale culturii și artei și-au adus-o în aceste domenii. Ceremonia de decernare a stelelor a avut loc pe Aleea Celebrităților din Sibiu, unde au fost prezenți Charlotte Rampling, Israel Galván, Denis O'Hare, Helmut Stürmer, diplomați, invitați speciali, care la finalul serii au participat la Gala Celebrităților, un eveniment dedicat acelorași personalități care au fost distinse cu stele.
În condițiile în care anul trecut FITS s-a desfășurat în mediul online, la ediția de anul acesta au fost decernate stelele pentru două ediții ale FITS: Denis O'Hare, Jan Lauwers și Helmut Stürmer pentru 2020 și Charlotte Rampling, Israel Galván, Akram Khan și Yoshi Oida pentru ediția anul 2021.
Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), a deschis ceremonia de acordare a stelelor. În mod simbolic fiecare stea este oferită de către un partener sau sponsor de tradiție al Festivalului.
Prima stea i-a revenit lui Denis O’Hare, stea oferită de KEEP CALLING. „Actor de teatru, film și televiziune, cântăreț și autor de piese, premiat și nominalizat pentru cele mai importante distincții ale Americii, Denis O’Hare primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru opera sa impresionantă care înglobează temele mari ale umanității, dar și diversitatea caracterelor pe care le aduce la viață” – Constantin Chiriac.
Jan Lauwers a primit o stea pentru ediția 2020, stea oferită de AUTOKLASS. Artistul nu a fost prezent, în numele lui a primit premiul Émile Lansman, fondator și director Lansman Editeur. „Una dintre cele mai provocatoare personalități ale teatrului european, prezent cu spectacole pentru a treia oară la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, fondatorul Need Company, Jan Lauwers primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru cei 30 de ani de pionierat între „a juca” și „a interpreta”, pentru creația sa atât de specială recunoscută de publicul și critica de specialitate europeană prin nenumărate premii” – Constantin Chiriac.
Helmut Sturmer a primit, de asemenea o stea pentru anul 2020, stea oferită de RAIFFEISEN BANK. „Creator de spații de joc în teatru, film și operă, în România, Europa, SUA, Australia și America de Sud, alături de nume sonore ale regiei contemporane, Helmut Stürmer primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru spectacolele unice cărora le-a dat viață împreună cu Liviu Ciulei, Roberto Ciuli, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Andrei Șerban, Silviu Purcărete și alții și pentru prietenia creatoare pe care a dăruit-o artiștilor de toate vârstele” – Constantin Chiriac.
Israel Galvan a primit o stea oferită de THERME. „Aclamat de publicul de pretutindeni, onorat cu numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv National Dance Award UK și New York Bessie Performance Award, invitat la cele mai importante festivaluri din lume, Israel Galván primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru contribuția majoră adusă la dialogul dintre arte și artiști, ca dansator și coregraf” – Constantin Chiriac.
Yoshi Oida a fost, de asemeneam distins cu o stea oferită de JTI, premiul fiind ridicat de academicianul George Banu. „Actor, scriitor, profesor, cercetător, regizor de teatru, operă și film, Yoshi Oida primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru contribuția sa impresionantă la creația, excelența și dialogul în artele spectacolului în secolele 20 și 21” – Constantin Chiriac.
Akram Khan a primit o stea oferită de UNICREDIT BANK, distincția fiind primită în numele său de E.S. Dl. Andrew James Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România. „Unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, creator de producții de mare succes cu nume celebre în dialog, precum Sidi Larbi Cherkaoui, Sylvie Guillem, Israel Galván, Juliette Binoche, creator al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, Akram Khan primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru extraordinara forță a imaginației cu care a născut creații unice la nivel planetar” – Constantin Chiriac.
Charlotte Rampling a primi o stea pe Aleea Celebrităților, oferită de BRD – Groupe Société Générale. „Una dintre cele mai strălucitoare artiste ale lumii, distinsă cu zeci de premii, model, cântăreață, actriță de teatru și film, ajunge astăzi la Sibiu. Este greu să alegi dintre filmele, spectacolele și premiile pe care le-a primit. A lucrat cu Luchino Visconti, Sidney Lumet, Woody Allen, Claude Lelouch, François Ozon, i-a avut parteneri pe Yul Brynner, Franco Nero, Peter O’Toole, Sean Connery, Paul Newman, Charlotte Rampling primește astăzi o stea pe Aleea Celebrităților de la Sibiu pentru una dintre cele mai importante cariere de artist din lume” – Constantin Chiriac.
Gala Celebrităților, o ceremonie devenită tradiție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, i-a reunit pe artiștii distinși cu stele, alături de invitați, parteneri, în cadrul unui eveniment de recunoaştere și de celebrare a contribuției pe care personalitățile distinse cu stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu și-au adus-o la îmbogățirea artei și a culturii.
Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, din perioada 20-29 august 2021, se desfășoară cu tema „Construim speranța împreună” și are o triplă dimensiune – fizică, hibridă și online.
CITEȘTE ȘI - Ion Aurel Pop, mitropolitul Laurenţiu Streza și părintele Necula vor participa la FITS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News