Radu Herjeu a reacționat după ce, marți, mai mulți jurnaliști au fost agresaţi de fiul lui Gheorghe Dincă.
Mai mulți jurnaliști au fost agresaţi de fiul lui Gheorghe Dincă, marți, 17 decembrie. Copiii lui Gheorghe Dincă veniseră să facă o sesizare, iar jurnaliștii au încercat să le ia o declarație. Printre cei agresați se numără și un operator Antena 3.
„E absolut regretabil că, deși CNA a soluționat favorabil solicitările fraților Dincă, amendând posturile Antena 3 și România TV pentru încălcarea dreptului la imagine, cei doi au considerat normal să-și manifeste frustrările, agresând jurnaliștii care-i așteptau. Și, deși acestea ar putea avea legătură cu speța discutată azi în ședința Consiliului, unde au putut să-ți exprime pe larg punctele de vedere, nu există nicio justificare, absolut niciuna, pentru violență fizică și verbală la adresa unor oameni care își făceau meseria”, a scris Radu Herjeu pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News