După ce Emi Pian a fost îngropat, rudele au început dezvăluirile. Fiul și fratele interlopului susțin că adevăratul ucigaș se află în libertate.
Gabriel Duduianu, fiul lui Emi Pian, a dezvăluit că totul a început în urmă cu trei-patru luni, „de când se juca barbut la Napi acasă, în Colentina”. Napi ar fi zis că Florin Mototolea, zis Emi Pian, ar trebui bătut. Și ușor, ușor, clanul rival s-ar fi gândit cum să scape de liderul Duduienilor.
„Au spus aşa - Cum scăpăm de Emi să facem bani? Se făceau 7-8 mii de euro pe zi, între 7 şi 12 mii pe zi. Nu au ştiut cum să scape de Emi ca să evolueze ei”, a spus fratele lui Emi Pian, Nicolae Bratu.
Emanuel Richard Gheorghe, membru al clanului Rinu, în vârstă de 26 de ani, este principalul suspect din ancheta Poliţiei. Rudele lui Emi Pian susțin că tânărul de 26 de ani era pus pe scandal de când a început partida de barbut.
Cu toate acestea, Duduienii nu cred că Emanuel Richard Gheorghe l-a ucis pe Emi Pian, ci că tânărul a fost scos la înaintare pentru că are probleme medicale şi nu va putea fi tras la răspundere. De asemenea, pariază că adevăratul criminal e liber.
Nicolae Bratu, fratele lui Emi Pian, a mai spus pentru Observator că „ei au fost de acord toţi. Tu trebuie să îl aţâţi pe Emi, să te iei de Emi, trebuie să îl tai şi în caz de ceva tu l-ai tăiat. Dar ei au fost acolo. De ce au arestat o singură persoană? Au fost 11 oameni acolo. Ceilalţi 10 de ce nu sunt arestaţi?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu