Un fost fotbalist la Steaua și Dinamo îl acuză pe fiul lui Valeriu Zgonea că, alături de mai mulți adolescenți, i-ar fi agresat fizic fiul, pe care medicii l-au diagnosticat cu "contuzie oculară forte, echimoză palpebrală, hematom periorbital zigomatic şi hemoragie conjunctivală precum şi posibilă fractură de piramidă nazală". Este vorba despre Ion Sburlea, fost jucător printre altele la Steaua, Dinamo, "U" Craiova şi FC Naţional. Acesta a depus luni seară o plângere penală împotriva mai multor tineri care l-ar fi agresat pe fiul său, pe fondul unui conflict. La rândul său, președintele Camerei Deputaților susține că scandalul este "fabricat", publicând o discuţie din care rezultă că băiatul său a fost cel ameninţat, întreaga poveste fiind publicată de
Ion Sburlea susține că, în urmă cu câteva zile, un fost coleg al fiului său, "George", ar fi fost agresat de fiul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
În acest context, fiul său a discutat cu fiul lui Zgonea pe Facebook în legătură cu acest incident, iar cei doi ar fi stabilit să se întâlnească în zona stației de metrou Izvor.
Ion Sburlea spune că fiul său a mers la întâlnire însoţit de un cunoscut. La locul stabilit, el ar fi fost aşteptat de fiul lui Valeriu Zgonea, care era însoţit de alţi opt-nouă elevi. Ulterior, susţine fostul fotbalist, la îndemnul fiului lui Zgonea, băiatul său a fost agresat de cei care îl însoţeau pe acesta. Spre finalul altercaţiei, continuă acesta, fiul politicianului - care până atunci nu îl lovise pe fiul fostului fobalist - ar fi încercat să-l strângă de gât pe copilul său.
Verdictul medicilor
Ion Sburlea povestește că, după agresiunile din zona Parcului Izvor, a fost cu fiul său la spital şi la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde s-a constatat că băiatul a suferit "contuzie oculară forte, echimoză palpebrală, hematom periorbital zigomatic şi hemoragie conjunctivală precum şi posibilă fractură de piramidă nazală".
Cazul se află în lucru la Secţia 17 de Poliţie.
Cum se apără Zgonea
De partea cealaltă, președintele Camerei Deputaților neagă că fiul său l-ar fi lovit pe băiatul fostului sportiv şi spune că este vorba despre un scandal fabricat. De asemenea, el spune că un alt adolescent ar fi recunoscut că l-a lovit pe acesta.
"Este regretabil că anumite persoane încearcă astfel de atacuri murdare la adresa mea fabricând un scandal în care să fie implicat băiatul meu în vârstă de 15 ani. Dragoş nu l-a lovit pe acel băiat în incidentul de ieri seară. De altfel, în faţa directoarei liceului lui Dragoş cel care a lovit a recunoscut că a făcut acest lucru. În convorbirea telefonică pe care am avut-o cu tatăl băiatului lovit, convorbire care s-a desfăşurat pe telefonul directoarei liceului, acesta mi-a vorbit vulgar, m-a ameninţat că se ocupă de familia mea şi mi-a spus că se duce la presă", a declarat Valeriu Zgonea.
El a făcut publică şi o discuţie pe Facebook între fiul său şi Bogdan Sburlea. Conform discuţiei, Bogdan Sburlea îl întreba pe Dragoş Zgonea: "Atunci de ce te-ai băgat în asta?". Răspunsul lui Dragoş Zgonea ar fi: "Pentru că nu înţeleg de ce mă tot înjuraţi pe mine. (...) M-ai ameninţat şi înjurat fără motiv. Dacă te înjură unul pe Facebook şi nu-l cunoşti, cum reacţionezi?". Bogdan Sburlea ar fi răspuns: "Prietene, eu pe tine tot te prind, poţi să spui ce vrei. Mi s-a pus pata pe tine". "Se vede că esti smardoi", este replica lui Dragoş Zgonea. "Aşa este. Accepţi, mă?", ar fi întreabat juniorul Sburlea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu