Un atac israelian în sudul Libanului s-a soldat cu moartea a cinci persoane, între care și fiul unui important deputat Hezbollah.
Fiul lui Mohamed Raad, preşedintele grupului Hezbollah din parlamentul libanez, precum şi alţi patru luptători, au fost ucişi miercuri într-un bombardament israelian în sudul Libanului, a anunţat mişcarea şiită, informează AFP, scrie Agerpres.
Abbas Raad ”a căzut martir pe drumul spre Ierusalim”, a scris Hezbollah într-o declaraţie, utilizând termenii pe care îi foloseşte pentru a anunţa moartea luptătorilor săi de la începutul războiului, pe 7 octombrie, dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Hezbollah a emis declaraţii suplimentare cu identităţile şi fotografiile celorlalţi patru luptători ucişi.
Fiul lui Raad ”a fost ucis, împreună cu alţi membri Hezbollah”, într-o lovitură israeliană asupra unei case din satul Beit Yahoun, a declarat o sursă apropiată familiei, care a dorit să îţi păstreze anonimatul.
Agenţia oficială de presă libaneză a informat miercuri seară că ”un atac aerian lansat de inamicul israelian (...) asupra unei case din Beit Yahoun a ucis patru persoane" şi a rănit alte câteva, fără a identifica victimele.
La rândul ei, armata israeliană a anunţat miercuri seară că a lovit o serie de ţinte ale Hezbollah şi puncte de origine ale atacurilor provenind din Liban, inclusiv o ”celulă teroristă” a Hezbollah şi infrastructuri.
Începând cu 7 octombrie, graniţa dintre Liban şi Israel este scena a numeroase schimburi de foc, în principal între Israel şi miliţia Hezbollah, susţinută de Iran, dar şi de grupări palestiniene, ceea ce stârneşte temeri de extindere a conflictului.
Aceste ciocniri au provocat 107 morţi de partea libaneză, potrivit unui bilanţ AFP. Cel puţin 75 sunt luptători Hezbollah, dar există şi cel puţin 14 civili, inclusiv trei jurnalişti.
De partea israeliană, au fost ucişi şase soldaţi şi trei civili, potrivit autorităţilor. De asemenea, şapte luptători Hezbollah au fost ucişi în Siria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu