Solicitarea Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) legată de recunoaşterea diplomelor și calificărilor profesionale din România a fost luată în considerare de către oficialii Ministerului Sănătăţii.
FACIAS a solicitat modificarea acestui proiect de lege care stabilea lista de bază pentru recunoașterea fizioterapeuților. Din lista specializărilor în baza cărora pot fi recunoscuți fizioterapeuții lipsește cea de EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, care figurează de altfel, în Legea 229/2016, lege ce menționează calificarea educație fizică și sport, cu vechime în recuperarea medicală de cel puțin 19 ani (notă: la data apariției legii) angajat în sistemul sanitar și balnear sau de asistență socială ca profesor de cultură fizică medicală. Mai mult, la art. 899 al acestui proiect de lege se menționează că prin aceasta se abrogă titlul respectiv din Legea 229/2016, singurul text de lege care permite în prezent acestor specialiști să activeze în sistemul de sănătate.
principiul de drept potrivit căruia un drept odată câștigat nu poate fi anulat de o altă lege,
principiul retroactivității unei legi, dreptul la muncă garantat de Constituția României.
Ministerul Sănătății transmite că, în ceea ce privește profesia de fizioterapeut, a luat act de propunerea fundației și transmite că pentru elaborarea proiectului de act normativ a fost consultat și Colegiul Fizioterapeuților din România.
FACIAS consideră că modificarea legii 200/2004 este o prioritate în raport cu respectarea drepturilor constituționale ale personalului medical, dar și al pacienților acestora.
Solicitarea FACIAS nu a fost singulară, existând solicitări similare din mai multe direcții, așa cum arată Ministerul Sănătății într-un răspuns oficial adresat fundației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu