Mai mulți elevi ai Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" din București au organizat, astăzi, un flashmob al tinerilor la Aeroportul Otopeni, cu ocazia Săptămânii Prevenirii Traficului de Persoane.
Ignoranţa oamenilor duce la continuarea fenomenului de trafic de persoane, au spus, marţi, eleve ale Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr", care au participat la un flashmob la Aeroportul Otopeni cu ocazia Săptămânii Prevenirii Traficului de Persoane, citează Agerpres.
"Am vrut să transmitem prin dansul nostru prin ceea ce trec victimele traficului de persoane şi la sfârşit am încercat să întoarcem într-un fel rolurile, să reprezentăm oamenii care au scăpat cu viaţă din tragedia asta. Mesajul este practic faptul că tot ce se întâmplă în jurul nostru se întâmplă de faţă cu noi şi pur şi simplu nu observăm că asta se întâmplă în fiecare zi şi e un mesaj să deschidem ochii şi să fim mai atenţi în jurul nostru. Am încercat să tragem un semnal de alarmă pentru oamenii care nu observă asta (...) şi e important să înţeleagă, pentru că ignoranţa duce la continuarea acestui fenomen", au spus elevele Alexandra şi Alexa, de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr".
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Ciprian Ghiculeasa, a precizat că evenimentul se încadrează în Săptămâna Prevenirii Traficului de Persoane - o săptămână dedicată Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, care este pe 18 octombrie.
"La evenimentul de astăzi, prin intermediul tinerilor, am căutat să inspirăm persoanele, să le facem să conştientizeze fenomenul traficului de persoane şi, mai mult, după cum aţi observat în modul în care s-a desfăşurat evenimentul, contează foarte mult să ne implicăm în momentul în care vedem că cineva ar putea fi în pericol. Trebuie să fim conştienţi că pot fi suficiente victime ale traficului de persoane în jurul nostru - trebuie să deschidem ochii, să intervenim pro activ şi să îi ajutăm pe cei care sunt în nevoie", a afirmat Ghiculeasa.
El a arătat că traficul de persoane este un fenomen transnaţional, în care victimele din ţările mai puţin dezvoltate sunt atrase către ţările mai dezvoltate unde vor să aibă o viaţă mai bună, însă sunt ademenite de traficanţi.
"Am vrut să transmitem prin limbajul artei, inclusiv călătorilor străini (...) ca să înţeleagă că o cerere de servicii sexuale, o cerere de forţă de muncă prost plătită sau chiar neplătită nu face decât să alimenteze acest fenomen. Practic, cererea pentru serviciile victimelor traficului de persoane alimentează acest fenomen; victimele nu numai că rămân în situaţia de trafic, dar traficanţii, pentru că se câştigă foarte mult din această infracţiune, recrutează noi şi noi victime", a mai spus Ciprian Ghiculeasa.
El a explicat că traficanţii sunt persoane cunoscute din anturajul victimelor.
"În proporţie covârşitoare, de peste 80%, traficanţii sunt persoane cunoscute din anturajul victimelor. Ei se infiltrează cu timpul şi conving persoanele din familia victimei, conving prietenii victimei că sunt nişte persoane extraordinare care pot oferi multe şanse în străinătate, pot oferi joburi mai bune, le fac cadouri, le duc în cluburi şi, din păcate, cu timpul ajung să le manipuleze, le determină să săvârşească contravenţii sau infracţiuni sau le determină să-şi facă fotografii compromiţătoare, orice pentru ca acestea să poată fi manipulate mai târziu. În momentul ales de traficant, ele sunt transportate în afara graniţelor (...) şi urmează exploatarea", a adăugat purtătorul de cuvânt al ANITP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu