Un jucător al lui Dinamo l-a făcut praf pe antrenorul Flavius Stoican după înfrângerea cu CS Universitatea Craiova, scor 1-6.
Publicitate
Este vorba despre fundaşul croat Igor Jovanovic. Ajuns în această iarnă la Dinamo, acesta nu a apucat să debuteze.
„Prietene, eu nu am jucat nici măcar un minut de când am venit. Un antrenor îngrozitor, cel mai prost pe care l-am văzut. Eu pot juca, dar prostul ăsta de antrenor nu vrea ca eu să joc.
Am evoluat în cariera mea la cluburi bune, în ligi bune. Am venit să ajut Dinamo. Antrenorul e o glumă, crede-mă. Nu are nicio tactică, iar antrenamentele sunt sunt foarte proaste”, a reacționat Jovanovic pe Instagram, după ce a fost criticat de un fan, care i-a trimis mai multe semne obscene, potrivit Fanatik.
"Jovanovic a venit după o perioadă în care nu s-a antrenat, a avut și vacanță, a făcut totul separat. Din discuțiile cu el, mi-a spus că este destul de greu să ajungă la 100%. Eu aveam nevoie de jucători care să fie pregătiți fizic. De aceea am preferat să joc cu Ehmann și Patriche, cu un plus pentru Ehmann, care nu a făcut o partidă rea cu FCSB", a declarat Stoican.
Igor Jovanovic a mai jucat la două cluburi în România, Sepsi (2018/19) și Astra (2021). În total, croatul are 44 de partide în Liga 1.
Elevii lui Laurenţiu Reghecampf au deschis scorul în minutul 9, prin George Cîmpanu. În minutul 45, craiovenii şi-au dublat avantajul din penalty, cu Andrei Ivan la finalizare de data aceasta. La doar 15 secunde de la începutul reprizei secunde, Dinamo a mai încasat un gol. Portarul Chesneau a primit o pasă înapoi, a încercat să îl dribleze pe Markovic, dar s-a făcut de râs și atacantul oltenilor a înscris. În minutul 57, Nicuşor Bancu a dus scorul la 4-0. Dinamo a redus din diferenţă prin Cosmin Matei, care a înscris din penalty în minutul 61, însă Craiova nu a renunţat. În minutul 65, Gustavo a făcut 5-1, iar tabela a închis-o Atanas Trică-Balaci, nepotul regretatului Ilie Balaci. Acesta a marcat primul său gol în Liga 1. CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ASTA AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu