Florentina Opriș este invitata Andreei Cercel în emisiunea Oracolul Vedetelor, difuzată pe Spectacola și DC News.
Florentina Opriș este invitata săptămânii în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor” de la Spectacola și DC News.
Cu o experiență bogată în ceea ce privește lumea fitnessului, cu o mare pasiune pentru tot ceea ce înseamnă stil de viață sănătos și cu ani de zile petrecuți pe micile ecrane, acolo unde promovează tot aceleași principii care au și consacrat-o, Florentina Opriș vine să ne dezvăluie extrem de multe secrete și ritualuri, pe care aceasta le respectă de ani de zile și care că sunt un real succes. Vedeta a descoperit, fără doar și poate, elixirul tinereții, întrucât se menține într-o formă fizică exemplară, însă nu doar dieta i-a fost de ajutor în tot acest parcurs, ci și mulți alți factori, precum ar fi starea de spirit optimistă și veselă pe care încearcă să și-o păstreze întotdeauna.
„Rolul meu încă este foarte actual, pentru că, dacă vorbim de sănătate, vorbim de primul lucru la care ar trebui să ne gândim fiecare dintre noi. Sănătatea este, așa cum îmi place mie să spun, pilonul tuturor acțiunilor pe care le facem în fiecare zi. Atunci (n.r. la începutul carieri), lumea nu se gândea în această direcție cu o viață sănătoasă și mă încăpățânam eu să le aduc în case în fiecare zi asta, pentru că era emisiunea „Sport cu Florentina” în fiecare zi, pentru a face mișcare. Eu cred că toți știu ce au de făcut, dar cât de constant aplicăm?”, va declara Florentina Opriș în cadrul emisiunii Oracolul Vedelor, de la Spectacola și DC News.
Mai mult, sunt ani de zile de când Florentina Opriș are un ritual special pe care îl face în fiecare dimineață, înainte de a-și începe activitățile de zi cu zi, iar dacă există nopți în care vedeta nu reușește să adoarmă, există și pentru acest lucru un secret, pe care aceasta ni-l va dezvălui în cadrul emisiunii.
Pe lângă aceste trucuri legate de o viață cât mai sănătoasă, Florentina Opriș și-a adus aminte cu nostalgie și de perioada Crăciunului și de cea mai frumoasă surpriză pe care regretatul soț i-a făcut-o în urmă cu mai mulți ani. Aceasta este, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase amintiri din vremea aceea, ne va spune prezentatoarea TV, care ne mai dezvăluie cum s-au schimbat sărbătorile sale acum, față de cum erau în trecut. Cu toate aceste subiecte interesante, dar și cu multe altele, vă așteptăm vineri, 15 decembrie, ora 19:00, la Oracolul Vedetelor.
Nu ratați Oracolul Vedetelor, de vineri, 15 decembrie, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Site: https://www.spectacola.ro/
TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News