Floriana Jucan, General Manager la "Q Magazine" a postat pe Facebook o scrisoaree deschisă către premierul Viorica Dăncilă.
"Stimată Doamnă Prim Ministru,
Am trecut sub tăcere episodul pe care l-am trăit în ziua de vineri, 2 august 2019, când ministrul Justiției, Ana Birchall, membru al Guvernului și al partidului pe care le conduceți, mi-a transmis pe telefonul personal mai multe mesaje jignitoare, până astăzi, când un fapt similar i s-a întâmplat colegei mele Oana Stancu, de la Antena 3, în direct", a scris Floriana Jucan.
Și Oana Zamfir a citit, în direct, un fragment dintr-un sms primit de la Ana Birchall, în care aceasta îi spunea: "Este nesimțire ce faci!".
"În urma apariției în revista QMagazine a unui articol intitulat „Greco la Carcal" în care arătam implicarea ministrului de resort în ancheta procurorilor, comunicând acte având caracter confidențial unor părți din dosar-fapt interzis prin lege- și faptul că ministrul de resort dorește desființarea sau măcar reducerea competențelor Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (fapt confirmat chiar astăzi prin declarații publice) Ana Birchall mi-a scris, textual: „Felicitări pentru o mizerie de articol! De unde știi tu ce OUG pregătesc eu? Mizerabil. Aveam pretenții că ești un jurnalist serios! M-am înșelat!... Știu că scrii la comandă! Înțeleg că ai temă să mă ataci! Este mizerie ce faci și îți arăți valoarea! Numai bine, să fii mândră de mizeria ta! Eu m-am zbătut pentru copilul ăla din Caracal care a murit așteptând Salvarea, nu de răspunsurile tale! Ai scris o mizerie la comandă, tot atât de mizerabilă!", a povestit jurnalista.
"Precizez că de fiecare dată când am scris despre acțiuni ale Anei Birchall sau despre aspecte care vizau activitatea Ministerului Justiției am cerut, în baza Legii 544/2001 și a bunei mele credințe profesionale un punct de vedere, la care, uneori nu mi s-a răspuns nici după expirarea termenului legal sau atunci când mi s-a răspuns s-au evitat complet întrebările puse, demonstrând eludarea aflării adevărului.
Țin să vă informez doamnă Prim Ministru, că în aproape 25 de ani de activitate profesională nu mi s-a adresat nicio persoană publică într-un asemenea mod suburban și jignitor și că am avut un singur proces de calomnie, în urmă cu 11 ani, câștigat de revista pe care o conduc. Deși dialogul meu cu doamna Birchall este mult mai lung, nu îl voi reda în totalitate, întrucât el este în aceiași termeni de jigniri, invective și intimidare nedemne de un ministru aflat în slujba cetățenilor, nu a propriilor interese de imagine", a mai scris Floriana Jucan.
"Legăturile soțului doamnei Birchall cu rețeaua de pedofilie și criminalitate condusă de Jeffrey Epstein"
"Dacă doamna Birchall se simțea lezată de articolele publicate în revista QMagazine, avea la dispoziție atât dreptul la o replică pe care aș fi publicat-o -de care nu a uzat vreodată - cât și cadrul legal al acționării în justiție. Chiar în această perioadă, redactorii revistei QMagazine lucrează la o investigație privind legăturile soțului doamnei Birchall, Martyn Birchall, cu rețeaua de pedofilie și criminalitate condusă de miliardarul american Jeffrey Epstein, sens în care am adresat întrebări atât ministrului Justiției ( la care nu am primit răspunsuri), cât și mai multor autorități din România și Statele Unite ale Americii.
Atitudinea agresivă, menită să mă descurajeze în demersurile mele jurnalistice, nu vor avea succesul la care speră doamna Birchall. Maniera în care un membru al Cabinetului dumneavostră înțelege să se poarte cu ziariștii - cazul meu și al colegelor mele, Oana Stancu, Sorina Matei, nefiind singulare - arată nu doar lipsa de educație primară, ci și de înțelegere a demnității pe care o are în statul român. Un astfel de ministru nu poate reprezenta judecătorii acestei țări și nici măcar procurorii.
Faptul că Ana Birchall încă face parte din Guvernul și partidul pe care le conduceți mă face să cred că vă solidarizați cu astfel de atitudini și că, la rândul dumneavostră, nu găsiți nimic greșit în intimidarea și jignirea ziariștilor acestei țări", a scris Floriana Jucan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu