Florile de săpun tind să devină, dacă nu au făcut-o deja, noua senzaţie în materie de idei de cadouri elegante şi de bun gust. Ma nou, doamnele şi domnişoarele se bucură mai mult la o cutie sau un aranjament cu flori minuţios sculptate din săpun decât la clasicul buchet cu flori naturale. Iată şi explicaţia.
Publicitate
Atunci când sunt oferite, florile arată respect și pot să transmită o mulțime de mesaje printr-un limbaj aparte, reprezentat de culoare, miros sau alte detalii. Însă dacă vrei să ieși din tipare și să oferi ceva deosebit, o opțiune excelentă sunt florile de săpun. Pe piață poți găsi flori de sapun ieftine care imită la perfecţie trandafirii, margaretele sau chiar și crizantemele. În ultimii ani, flşorile de săpun au crescut în popularitatem, astfel că astăzi găsim în mai toate florăriile aranjamente sculptate fin, cu parfum la fel de pregnant, dacă nu chiar mai puternic, ca florile naturale, proaspăt culese. Cu siguranţă, cea care va primi un asemenea cadou va fi cucerită pe loc.
Florile de săpun sunt flori realizate printr-un proces destul de simplu, din bază de săpun, glicerină și coloranți. Spre deosebire de florile artificiale din plastic, mătase sau hârtie, florile de săpun pot fi realizate și în regim propriu. Pe măsură ce tehnica de realizare a florilor de săpun a fost îmbunătățită, avantajele pe care le oferă au devenit din ce în ce mai diverse.
Iată doar câteva avantaje:
1. Sunt foarte rezistente. Acestea pot să dureze mult mai mult decât florile naturale. Dacă sunt bine depozitate, pot să aibă o viață întinsă pe câțiva ani de zile;
2. Au un miros plăcut, de lungă durată. Florile de săpun sunt parfumate, spre deosebire de florile artificiale. Acestea pot împrospătă, așadar, orice încăpere;
3. Pot fi folosite pentru decorarea băii sau chiar în elemente de decor din living;
4. Pot fi folosite în ritualul de îngrijire corporală. Un alt mare avantaj al florilor de săpun este faptul că pot fi folosite pe post de săpun. Una sau două flori adăugate în apă din baie îți vor lăsa pielea curată și revigorată;
5. Sunt atractive din punct de vedere al costului. Deși te-ai gândi că florile de săpun sunt scumpe, realitatea este cu totul și cu totul alta. Poți achiziționa flori de săpun fără să investești sume foarte mari de bani.
Spre deosebire de florile naturale, florile de săpun nu sunt sezoniere. Le poți dărui oricând, indiferent de anotimp. Sunt ideale pentru a fi dăruite mamei, surorii, celei mai bune prietene sau iubitei și pot fi cadoul perfect pentru aniversări, zile onomastice sau chiar evenimente majore din viață, cum ar fi nunta sau botezul. Una peste alta, florile de săpun sunt un cadou inedit, cu care poți surprinde la modul cel mai plăcut, în orice situaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu