Florin Călinescu a făcut noi declarații despre plecarea de la PRO TV.
Publicitate
Florin Călinescu este una dintre vedetele care și-au dat în ultimele luni demisia de la PRO TV.
Chiar dacă la început nu a invocat niciun motiv anume, fostul jurat de la "Românii au Talent" a revenit cu detalii.
La început, Florin Călinescu a spus că PRO TV s-a schimbat mult, că "spiritul PRO nu mai există" și că este vorba "doar de puterea unui brand de telecomandă".
"Nu am obosit de atâta ProTV pentru că atunci când mă duc la muncă eu nu mă uit la siglă. Este curios pentru mine pentru că pot să-mi închipui doar eu. Nu mai este valabil sloganul de acum 20 de ani. Nu mai este nici pe departe ceea ce domnul Sârbu a realizat pentru că lucrurile atunci aveau o emoție, aveau o particularitate, o energie care începea cu creație, în primul rând adresată poporului nostru, generațiilor tinere care azi sunt mature.
Noi aveam tot timpul grijă să preluăm generațiile în fiecare an. Azi putem să vorbim despre un canal de filme cu ceva publicitate. Spiritul PRO nu mai există! Nu am obosit de atâta PRO TV pentru că atunci când mă duc la muncă eu nu mă uit la siglă. Este curios pentru mine pentru că pot să-mi închipui doar eu. Era un lucru făcut de la început pentru un telespectator pe care nu îl cunoșteam, dar îl știam și asta a făcut să țină ani de zile.
Acum este vorba doar despre puterea unui brand de telecomandă care merge dintr-o inerție. De altfel, fisurile au început să apară pe ici pe colo. (...) Dacă mai fac această meserie, ar trebui să mă întorc la ceea ce m-a consacrat", a declarat Florin Călinescu, la Aleph News.
Florin Călinescu a reamintit că nu este prima dată când pleacă de la PRO TV, însă de data asta e hotărât, pentru că nimic nu-l mai leagă de postul de televiziune.
Acesta a explicat că lipsa de comunicare l-a făcut să își dorească să renunțe la colaborarea pe care a avut-o, făcând referire la emisiunea Românii au Talent.
"Traseele s-au complicat la PRO TV pentru mine de când a plecat prietenul meu Adrian. Acum vorbești așa, în iCloud, nu te aude nimeni și nu îți răspunde nimeni. Nu am nimic cu nimeni, dar nu pot să mă uit la copiii ăia care cântă pe scenă când eu sunt cu altă direcție. La alte posturi sunt tocmite..", a spus Florin Călinescu în podcast-ul lui Micutzu.
De asemenea, Florin Călinescu a discutat și despre greșelile pe care le-au făcut reprezentanții postului de televiziune. Fostul jurat a explicat că totul are legătură cu noile emisiuni aduse în fața telespectatorilor.
"Cel mai nasol în viață este să nu poți să iei o hotărâre, să nu poți să greșești. Păi cât s-a greșit la Pro TV să se vadă anumite formate, căutam actori, căutam formate scrise de români…dacă și acum Pro TV se ține cu Las Fierbinți, cu Românii au talent și toate formatele lăsate de Sîrbu, restul, cam tot ce a venit după aceea, găuri în perdea", a adăugat Florin Călinescu.
"Fiecare parte spune ceea ce consideră că trebuie să spună. Eu am negociat doar acum cinci ani și nu este vorba despre o negociere financiară niciodată. Banii, pentru mine, din meseria asta au fost o consecință atunci când Adrian Sârbu a venit cu ideea construirii acestei televiziuni. Am zis că e tralala și cu asta basta. Mi-a zis să vin dimineața la 07:00, că îmi pune un microfon în față și o lumină și mi-a zis să fac ceea ce știu eu cel mai bine, adică să vorbesc. Părea o aventură atunci, cred că ține de orice se face la un moment dat și se poate construi sau se poate altera", a mai spus Florin Călinescu cu altă ocazie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu