Premierul Florin Cîţu a anunţat ce măsuri ar putea fi relaxate la 1 iunie 2021, dar a spus şi că Guvernul îşi propune şi un al doilea orizont de timp pentru ridicarea unor restricţii.
"Ar trebui să ne gândim că măsurile luate au fost luate într-o anumită ordine, de la cele mai simple la măsuri dure. Vor fi relaxate în ordinea inversă în care au fost introduse. Cel mai simplu ar fi să relaxăm măsurile luate acum o săptămână.
Dacă vom avea toate persoanele vaccinate în sectorul HoReCa, putem discuta ca acest sector să nu mai depindă de rata de incidenţă sau să depindă altfel de rata de incidenţă.
Dar vă dau două orizonturi de timp. Avem 1 iunie, când ţinta este să avem 5 milioane de persoane vaccinate, adică 35 la sută din populaţie, şi finalul lunii iulie, când vom avea 10 milioane de persoane, adică 70 la sută, şi putem vorbi de o relaxare şi mai mare a restricţiilor", a declarat Florin Cîţu la conferinţa de presă după şedinţa de Guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu