Premierul Florin Cîţu a făcut mai multe declaraţii importante miercuri seară, cu doar câteva ore înainte ca moţiunea de cenzură să fie citită în Parlament.
Iată principalele declaraţii ale premierului:
- "Anghel Saligny este un program care dezvoltă România. Niciodată nu am discutat ceva şi am făcut altceva. Acesta este un program cu componente în programul de guvernare. Cine spune că nu sunt acolo, minte. A fost în dezbatere publică aproape o lună de zile, a fost în perioada de avizare, nimeni nu a spus nimic despre program, nimeni nu s-a opus. Au apărut discuţiile în momentul când se apropia data congresului la colegii noştri. Şi atunci, ca să arate că fac ceva reformă, au legat abuziv programul Anghel Saligny de desfiinţarea SIIJ. De aici a început toată discuţia. Asta a fost cu două săptămâni înainte de a aproba programul.
Mi-au spus că nu vor fi niciodată de acord cu Anghel Saligny, până nu trece proiectul cu SIIJ. Le-am spus că este în Parlament, avem un ministru al Justiţiei de opt luni. Eu am desfiinţat SIIJ în Guvern, am trecut-o în Parlament. Nu poţi şantaja dezvoltarea românilor. Ei nu aveau nimic împotriva programului, ci voiau să obţină un avantaj de imagine prin a bloca acest program".
- "Dacă moțiunea de cenzură e citită mâine, intră în procedură, nu avem ce face. Eu am sesizat CCR, există dubii legate de semnături, înțeleg că în Parlament nu s-a dorit să se verifice semnăturile".
- "Nu ne jucăm de-a guvernarea, rata pandemiei crește. Nu mai sunt 1.500 de paturi la ATI, ci 800. Cum poți spune că ești responsabil ca partid, ca ministru, să demisionezi în plină pandemie? Dacă avem nevoie de o ordonanță de urgență pentru a face rost de paturi sau pentru a plăti?". VEZI Cîţu, critici dure la adresa Ioanei Mihăilă: Cum poţi spune că eşti responsabil?
- "Anghel Saligny e un proiect ale cărui componente sunt în programul de guvernare, cine spune altfel minte. A fost în dezbatere publică o lună. Au apărut discuțiile când se apropia data congresului la USR PLUS și au legat abuziv desființarea SIIJ de programul Anghel Saligny. Mi-au spus cu două săptămâni înainte că nu au o problemă cu Anghel Saligny, dar să trecem mai întâi desființarea SIIJ – care este în Parlament. Nu aveau nimic împotriva programului, voiau doar să obțină un avantaj de imagine".
- "Cel mai simplu era să-mi propună imediat un nou ministru al Justiției, le-am spus atunci. Eu sunt un om responsabil. Așa s-a întâmplat cu noul ministru al Sănătății, care a făcut treabă și am lăudat-o. La fel cu ministrul Finanțelor, am luat decizia și colegii de la USR au fost foarte fericiți și apoi a funcționat. Dacă eu decid că cineva nu își face treaba, eu răspund în fața românilor. Nu suntem la colțul străzii, nu poți să șantajezi în asemenea hal premierul României".
- "Le-am spus colegilor din USR că încă putem merge mai departe, doar să retragă moțiunea de cenzură. E încă timp să retragă moțiunea, ne așezăm la masă, stăm o zi-două fără să dăm declarații. O să vină doamna Ursula și cu cine semnează PNRR? Ne-am mai făcut o dată de râs când a venit premierul Japoniei și nu a avut cine să îl primească".
- "În această seară destituim secretarii de stat USR PLUS". VEZI Cîţu, pregătit să dea afară prefecţii şi secretarii de stat de la USR-PLUS: Dacă nu mai sunt la guvernare, normal ar fi să plece
- „PSD negociază cu ei (USR PLUS - n.r..), pentru că asta se întâmplă. Vă spun eu - este ceea ce se întâmplă acum în Parlamentul României. Majoritatea care vrea să arunce țara în aer - AUR, USR, PSD - negociază, pentru că altfel nu are cum să se întâmple. Credeți că cei de la PSD vor da jos un guvern ca după aceea să stea să se uite din opoziție? Nu, ei negociază să-și pună premier alături de USR și de AUR”.
- "PNL, cel mai mare partid de dreapta, va avea o problemă să stea la masă cu cineva care a vrut să dea jos guvernul".
- "Nu voi fi şantajat niciodată, nici eu, nici PNL, nici poporul".
- "O perioadă ca asta induce o volatilitate în moneda naţională. Pentru o monedă stabilă, e nevoie de o guvernare stabilă. Astfel, trebuie să nu dai jos propriul Guvern. Dacă nu vrem o depreciere a cursului, ar fi bine să nu ne dăm jos propriul Guvern".
- "Îi asigur pe români că vom lua măsuri pentru ca facturile să nu fie o problemă iarna asta. Avem mai multe soluţii, printre care compensarea unei părţi din factură. Dar trebuie să ne gândim şi la companii. Avem şi acolo câteva idei, dar vor fi în perioada următoare puse pe hârtie. Am discutat cu ANRE şi ANPC, Consiliul Concurenţei, şi am cerut ca acolo unde există companii care încarcă abuziv facturile, să se intervină imediat. S-au făcut echipe mixte şi vor verifica. Putem modifica legislaţia să le suspendăm licenţa. Dar dacă se dă Guvernul jos, nu se mai poate face asta".
- "În PNL este o mare dezamăgire cu cum au fost negociate portofoliile în iarnă. Când negociem, trebuie să negociem interesele partidului, nu cele personale".
- "Nu văd legătura între criză şi Congres. Doar dacă cineva vrea să folosească criza pentru a crea un avantaj în lupta internă. Pe mine nu mă interesează aşa ceva. Dacă cineva încearcă să arunce în aer Guvernul şi crede că aşa va câştiga la Congres, se înşeală".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News