Florin Cîțu: Îmi face o mare plăcere să vin la Sibiu. Dacă se poate aici, se poate în toată țara!

Florin Cîțu: Îmi face o mare plăcere să vin la Sibiu. Dacă se poate aici, se poate în toată țara! / Sursă foto: Guvernul României
Florin Cîțu: Îmi face o mare plăcere să vin la Sibiu. Dacă se poate aici, se poate în toată țara! / Sursă foto: Guvernul României

Florin Cîțu a mers la Sibiu și s-a întâlnit cu reprezentanții Clubului Economic German.

Într-o postare pe Facebook, Florin Cîțu a vorbit despre vizita efectuată la Sibiu:

„Mereu îmi face o mare plăcere să vin la Sibiu. Am mers astăzi la invitația colegei mele, Raluca Turcan. M-am întâlnit cu reprezentanții Clubului Economic German, cu principalii angajatori din Sibiu și mă bucur că sunt încrezători în acest Guvern. Așa cum arată un raport recent, încrederea managerilor în perspectivele de creştere a economiei a atins un nivel record în ultimul deceniu: este de trei ori mai mare procentul celor optimişti decât anul trecut. Asta arată că măsurile noastre sunt bune. Țin foarte mult la predictibilitate pentru că știu că ea este esențială pentru mediul de afaceri. Ca prim-ministru, mă angajez să luam cele mai bune măsuri, astfel încât investițiile să crească. La fel, și reformele promise, pe care acest Guvern se angajează să le ducă la capăt. M-am bucurat să văd că oamenii de afaceri din Sibiu au încredere în mine, mi-au spus că pot discuta cu un premier care vorbește economie și le înțelege nevoile. Sibiul este un veritabil centru economic și trebuie sa felicit trei doamne care au făcut mult pentru acest județ: Raluca Turcan, ministru al muncii și parlamentar de Sibiu cu cinci mandate, Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu, și Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Tot astăzi, am vizitat Spitalul Județean de Urgență Sibiu. E clar că este esențial pentru sănătatea românilor să facem ce nu s-a facut în ultimii 30 de ani. Vom construi spitale noi, e nevoie de spitale în toată România. Și aici fondurile din PNRR sunt vitale.

Pe scurt: reforme, investiții, predictibilitate. Este singurul mod prin care putem dezvolta România! Dar pentru toate, campania de vaccinare este vitală: și este nevoie de o implicare mai mare a cultelor religioase și a medicilor de familie. De aceea m-am întâlnit astăzi cu reprezentați ai cultelor religioase din Sibiu. Dacă se poate în Sibiu, se poate în toată țara!“, a scris premierul Cîțu pe Facebook.

Florin Cîțu: Oamenii de afaceri și investitorii trebuie să fie pregătiți să acceseze PNRR și fondurile europene

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Sibiu, unde a avut mai multe întâlniri cu oameni de afaceri şi angajatori, că investitorii din România trebuie să fie pregătiţi în perioada următoare pentru a se putea folosi în economie fondurile din PNRR, de 29,2 miliarde euro, cei 46 miliarde de euro fonduri europene pentru exerciţiul financiar actual şi cel puţin 60 de miliarde de lei, bani de la bugetul de stat care vor fi anual alocaţi la capitolul de investiţii.

"O zi plină astăzi la Sibiu. Am început în forţă cu două întâlniri cu oamenii de afaceri din Sibiu, cei mai mari angajatori, de cel puţin o oră fiecare. Mesajul este foarte clar şi vreau să mă văd cu aceşti oameni, pentru că în România vor intra, până în 2026, 76 miliarde euro. Noi pregătim terenul pentru aceşti bani, dar aceste investiţii vor fi implementate cu ajutorul sectorului privat. Este nevoie de fiecare companie din România, să se pregătească, să ştie că urmează aceşti bani şi să îşi dezvolte capacitatea de producţie. (...) Am spus că ne pregătim pentru o guvernare de opt ani şi să fie investitorii pregătiţi că acestea sunt sumele pe care le vom găsi în economie. Fără ca ei să fie pregătiţi, nu vom putea lua aceşti bani. (...) Investiţiile le facem din PNRR, sunt 29,2 miliarde euro în PNRR, fonduri europene de 46 de miliarde şi, bineînţeles, un buget minim de investiţii de la bugetul de stat de cel puţin 60 miliarde de lei", a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel