Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, 27 martie, că în toamnă se va putea renunţa oficial la purtatul măştii dacă va exista până atunci un număr suficient de cetăţeni români vaccinaţi anti-COVID-19.
"2 milioane de oameni vaccinați anti-COVID, adică 10% din populație, până la sfârșitul lunii martie, în România. În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinați cu prima doză. Sunt veștile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecție. Dacă mergem cât mai mulți să ne vaccinăm, în toamnă putem renunța la purtatul măștii.
Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creșterea numărului de infectări și să îmbunătățim situația din spitale.
Depinde doar de noi să revenim la normalitate!", a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News