Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu s-au întâlnit miercuri, dar liderul PNL nu a luat la această întâlnire şi echipa de negocieri desemnată de partid, afirmă surse politice.
UPDATE: "Am avut o discuţie telefonică cu Florin Cîţu, am stabilit să ne vedem mâine, cel mai probabil la Parlament. Nu m-am întâlnit cu Florin Cîţu azi. Mâine ne vom vedea! AM anunţat dimineaţă că PSD va avea o propunere de premier la Palatul Cotroceni. Nu s-a discutat încă (n.r. dacă dumnealui va fi propus), voi vorbi cu colegii mei", a declarat Marcel Ciolacu.
- ştirea iniţială -
Conform Antena 3, la această întâlnire ar mai participa doar Dan Vîlceanu şi Sorin Grindeanu, nu şi ceilalţi primvicepreşedinţi ai PNL aflaţi în echipa de negociere. Ba mai mult, afirmă sursele citate, liderii PNL ar fi nemulţumiţi de faptul că nu au ştiut de această întâlnire.
Rămâne de văzut dacă vor exista declaraţii după această întâlnire.
Întrebat dacă ştie de această întâlnire, Rareş Bogdan a spus "am auzit şi eu, sper să nu fie adevărat. Nu cred asta, pentru că Florin Cîţu e preşedintele PNL, lucrăm în echipă. Sunt convins că nu a făcut o întâlnire fără să ne comunice".
„Am discutat despre principii. Premierul, de la PNL. Nu s-a discutat despre nume de persoane”, a spus, miercuri după-amiază, Florin Cîțu.
„Sunt șanse mari (n.r. pentru refacerea coaliției PNL - USR). Am ieșit optimist de la această întâlnire. Sunt șanse mari să se refacă coaliția. Nu au cerut nimic, astăzi s-a discutat despre principii”, a explicat președintele PNL.
„Am discutat mult despre programul de guvernare. Am discutat - foarte important - premierul să fie de la PNL, am discutat despre PNRR, împreună susținem PNRR. Nu s-a discutat astăzi despre numele persoanelor care vor fi în Guvern”, a mai zis Florin Cîțu.
Amintim că Florin Cîțu declarase, înaintea primei discuții cu USR, că există voturi suficiente astfel încât să fie învestit un guvern PNL-USR-UDMR. În același timp, liderul PNL spunea că va avea discuții și cu social democrații, însă mandatul partidului este de a găsi o majoritate parlamentară în jurul unui premier PNL.
Președintele PNL spunea că, în discuțiile cu PSD, va transmite că nu acceptă măsuri populiste. „Bineînțeles, discutăm și cu PSD, dar cu același mandat. Am negociat cu Comisia Europeană reforme de la care nu abdicăm, nu vom permite nicio formă de populism care să arunce în aer stabilitatea României. Am spus foarte clar că mergem cu mandat de negociere în jurul PNL, ceea ce înseamnă un premier de la Partidului Naționl Liberal”, precizase Florin Cîțu.
Florin Cîțu a mai spus că negocierile vor dura „exact cât este nevoie” și a precizat că președintele Klaus Iohannis a fost informat despre mandatul PNL. „Negocierile trebuie să dureze exact cât este nevoie pentru a avea o stabilitate. Am discutat și cu președintele Klaus Iohannis”, a mai spus Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu