Florin Cîţu, moment de sinceritate acum 10 ani despre perioada petrecută în SUA

Guvernul României
Guvernul României

Premierul Florin Cîţu, despre care s-a aflat că a fost arestat 2 zile în SUA după ce a condus un autoturism, deşi avea alcoolemie de 1,61 la mie, a făcut o postare interesantă pe blogul său în urmă cu 10 ani, chiar despre perioada petrecută în SUA. 

Sursa Zilei a găsit posibila explicație pentru înclinarea premierului către anumite substanțe chiar pe propriul blog al prim-ministrului.

În august 2011, adică acum fix zece ani, Florin Cîțu scria:

“În primul an de studii de la Universitatea Iowa State, am fost asistent – cercetător al unui profesor care lucra pe etanol”.

Iată postarea completă: "În primul an de studii la Universitatea Iowa, am fost asistentul unui profesor care lucra pe etalon. Se pare că cercetările pe care le făceam urmau a fi folosite pentru a susţine o lege care a schimbat producţia de porumb pentru totdeauna. Legea a făcut obligatoriu ca fiecare tip de benzină să fie amestecat cu 2% etanol, produs din porumb. A început în Iowa şi a prins apoi în toată ţara, crescând cererea de porumb pentru producerea de etanol. Cu cât era mai mult porumb folosit pentru etanol şi mai puţin folosit pentru mâncare, preţul alimentelor creştea. La acea vreme, nu am văzut acest efect ciudat asupra preţurilor la alimente. Tot ce mă îngrijora era efectul nociv al etanolului asupra motoarelor de maşini, pentru că ardea mai repede decât benzina. Cât de mult greşeam...".a scris premierul pe blogul său. 

Cîţu, arestat pentru conducerea unei maşini sub influenţa alcoolului 

În documentele oficiale se arată că, în noaptea dintre 2 și 3 decembrie 2000, Florin Cîțu consumase băutură și avea o alcoolemie (BAC – Blood Alcohol Content sau nivelul alcoolului din sânge, n.r.) de 0,161. În SUA, acest nivel al alcoolului se măsoară la 100 ml sânge. În România, nivelul alcoolului se măsoară la litru de sânge, potrivit Codului Penal.

Art. 336 (1) din Noul Cod stipulează: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel