Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu are nici o atribuție privind înlocuirea lui Valeriu Gheorghiță de la coordonarea CNCAV, spune Florin Cîțu, care precizează că acest comitet este în subordinea premierului.
Florin Cîțu nu răspunde la ce este întrebat și manipulează o informație despre Valeriu Gheorghiță despre care DC News a scris aici.
„Eu nu am auzit de așa ceva și știți foarte bine că CNCAV este în subordinea premierului”, a spus, la Europa FM, Florin Cîțu.
„Acum, dacă oamenii discută și au opinii diferite, până la urmă e normal să ai opinii diferite când vrei să faci un lucru bun. Dezbaterea este ceea ce am încurajat, dar nu are nicio atribuție domnul ministru dacă pleacă sau nu domnul Gheorghiță”, a conchis Cîțu.
Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, între specialiștii implicați în vaccinarea COVID-19 a circulat ipoteza potrivit căreia Valeriu Gheorghiță a evocat demisia din funcția de coordonator al campaniei naționale, într-o discuție cu premierul și ministrul Sănătății. Medicul ar fi reacționat astfel la o propunere a Ministerului, însușită și de premier. Intenția decidenților ar fi fost ca Adrian Ștefan Voinea, consilierul personal al ministrului, să coordoneze campania de comunicare COVID-19, iar, pe linie medicală, să fie transferate unele atribuții de la INSP către un secretar de stat, numit tot de USR-PLUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu