Premierul Florin Cîţu reuşeşte, după şedinţa de Guvern de miercuri, 6 ianuarie 2021, să stabilească un nou record în ceea ce priveşte viteza, dar şi "eficienţa" comunicării de la nivel înalt.
Intervenţiile publice de la începutul şedinţelor de Guvern sunt o tradiţie în ultimii ani. Fiecare prim-ministru, oricum s-ar fi numit el, a oferit o avanpremieră a proiectelor care se vor discuta în şedinţă, astfel încât oamenii să ştie ce urmează să intre la vot, dar şi în ce stadiu se află anumite proiecte.
Numai că, surpriză! Premierul Cîţu s-a aşezat pe scaun, angajaţii Guvernului au pornit transmisia ÎN DIRECT, iar după 13 secunde au fost nevoiţi să o oprească.
"La mulţi ani şi îmi pare bine să vă văd pe toţi sănătoşi! Aşa cum v-am obişnuit, o să facem declaraţii după şedinţa de Guvern! Mulţumim, mass-media!", a spus Florin Cîţu.
Florin Cîţu a fost atât de rapid încât nimeni nu a apucat nici măcar să clipească. Mulţi români, cu siguranţă, nici nu au apucat să pornească transmisia despre care îi informau reţelele de socializare că începe. Dacă ar fi fost la o întâlnire, Florin Cîţu ar fi fost, cu siguranţă, o dezamăgire. Ca premier, pare să intre tot pe drumul ăla, măcar din punct de vedere al comunicării.
Astfel, noul premier ar putea să se aleagă şi cu o nouă poreclă: Premierul 13 secunde! Poate măcar Guvernul lui va rezista mai mult de atât, că de schimbări sunt sătui toţi românii. Glume s-ar mai putea face, ba despre precocitate, ba despre rezistenţă, dar noi nu ne batem joc! Cum fac alţii...
Încheiem cu un dicton celebru, pe care vă rugăm să îl completaţi. "Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot cu...".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News