Florin Cîțu, propus la funcția de prim-ministru. Vasile Dîncu: Un negociator inabil, comunică mai degrabă pe Facebook

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a afirmat că Florin Cîţu este "un premier destul de fragil" şi că îl aşteaptă la sediul PSD să vină cu proiectul de buget.

"Avem un premier destul de fragil, care este un negociator inabil, uneori este emoţional, comunică mai degrabă pe Facebook. Am văzut că a venit cu o scrisoare, la un moment dat, nu a înţeles nimeni de ce, a mers cu o scrisoare la sediul PSD. Acum îl aşteptăm eventual la sediu să ne aducă proiectul de buget, pentru că asta era datoria ministrului Finanţelor. Dacă ne uităm la împărţirea pe ministere şi la modul cum s-au împărţit funcţiile, observăm că USR PLUS este mai degrabă câştigătorul acestor negocieri, pentru că liberalii s-au bătut pe cele două funcţii destul de expuse public, dar care sunt şi un factor de risc - cea de premier şi cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor", a declarat Dîncu pentru Agerpres.

Acesta a spus că este exclus ca PSD să voteze acest Guvern, pe care îl consideră "o manufactură politică între cei care au pierdut alegerile".

"PSD se consideră îndreptăţit să fi avut prima şansă să propună şi să facă o majoritate, conform cutumei care a funcţionat până acum", a menţionat liderul social-democrat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel